10 definiții pentru burica

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

burica1 [At: LB / V: bărăca, îmburica / Pzi: ? / E: aburca (pad) + buric] 1 (Reg) vt A ajuta pe cineva să se urce într-un pom. 2 vt A se cățăra într-un pom. 3 vr (Pgn) A se cățăra. 4 vr (Pad buric) A-și scoate burta înainte.

burica2 vt [At: DA ms / Pzi: ~ichez / E: buric] A tăia ombilicul fătului la naștere Si: a moși.

burica vb. I. 1 refl., tr. A (se) cățăra, a (se) ridica. 2 tr. A(-și) scoate burta înainte. ♦ Fig. (fam.) A se da mare, a se umfla în pene, a se îngîmfa. • prez.ind. buric. /buric + -a.

BURICA, buric, vb. I. Refl. (Regional și familiar) A se ridica, a se înălța.

BURICA, buric, vb. I Refl. (Reg. și fam.) A se ridica, a se înălța. – Din aburca + buric.

buricà v. a se sui târîș-grăpiș pe o coastă repede, a se cățăra pe un arbore. [Lit. a se târî pe buric].

buric s.n. (pop.) 1 Cicatrice formată în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. ◊ Zic. Copilul cu multe moașe rămîne cu buricul netăiat.Babă de buric = moașă. ◊ Expr. A tăia buricul (cuiva) v. tăia. 2 Ext. Pîntece. Beam cu marinarii vin dulce în tractire afumate unde jucau femei din buric (M. I. CAR.). ◊ Expr. A i se lipi buricul de șale v. șa. 3 Analog. Buricul degetului = vîrful degetului. ∆ Compar. Priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului (GORJ.). Buricul morii = locul unde roata mare își sprijină capătul de afară. 4 Fig. Mijloc, centru. A nimerit buricul pădurii. ◊ Expr. Buricul pămîntului = a) centrul pămîntului (considerat în popor a fi la Ierusalim sau în locul pe unde se poate ajunge pe lumea cealaltă); b) om mic de statură, dar glumeț sau ambițios. ◊ A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 5 Compuse: (bot.) buricul-apei = plantă erbacee, cu florile mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris); buricul-pămîntului = șerpariță (Polygala vulgaris). • pl. -ce, (pop.) -uri. /lat. *umbulīc(u)lus = umbĭlīcus, prin deglutinare: un – buric.

2) buríc (mă) v. refl. Iron. Mă fudulesc, mă îngînf (îmi scot buricu saŭ peptu înainte).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BURICA vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

burica vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.

Intrare: burica
verb (V10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • burica
  • buricare
  • buricat
  • buricatu‑
  • buricând
  • buricându‑
singular plural
  • buri
  • buricați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buric
(să)
  • buric
  • buricam
  • buricai
  • buricasem
a II-a (tu)
  • burici
(să)
  • burici
  • buricai
  • buricași
  • buricaseși
a III-a (el, ea)
  • buri
(să)
  • burice
  • burica
  • burică
  • buricase
plural I (noi)
  • buricăm
(să)
  • buricăm
  • buricam
  • buricarăm
  • buricaserăm
  • buricasem
a II-a (voi)
  • buricați
(să)
  • buricați
  • buricați
  • buricarăți
  • buricaserăți
  • buricaseți
a III-a (ei, ele)
  • buri
(să)
  • burice
  • buricau
  • burica
  • buricaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

burica, buricverb

etimologie:
  • aburca + buric DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.