5 intrări

52 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică. – Cf. sb. bura.

búră3 sf [At: ANTIPA, P. 313 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Cârlig cu coadă pentru prins peștii din năvod Si: buret.

búră1 sf [At: CORESI, PS. 125 / V: búria, buránă, boránă / Pl: ~re / E: vsl бурга] Furtună.

búră4 sf [At: ALRM I/II, h. 415 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Pânză care se pune pe fața mortului.

búră5 [At: STOICA, VÎN. 4 / Pl: ~re / E: fr bourre] Dop de carton, pâslă sau ceară, care se așază în cartuș pe pulbere.

búră2 sf [At: MARDARIE, L. 2779 / Pl: ~re, ~ri / E: ns cf it buriana] 1 (Dob complinit prin de ploaie) Ploaie măruntă, deasă și scurtă Si: burniță, (rar) bur, burat2 (2), (reg) bureală, burlă, burliță, burnă. 2 (Reg; pex) Ceață. 3 (Reg; pan) Aburul care iese din mâncarea caldă. 4 (Reg; pex) Chiciură. 5 (Reg; pex) Promoroacă. 6 (Reg; pex) Polei. 7 (Reg) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg) Melodie după care se execută bura (7). 9 (Reg) Instrument de pescărie nedefinit mai îndeaproape.

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică, – Cf. scr. bura.

BÚRĂ s. f. 1. (De obicei determinat prin «de ploaie») Ploaie măruntă și deasă, burniță. Vîntul sufla mai friguros, desfundînd iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. REBREANU, P. S. 87. Vîntul suna în brazi ca o bură de ploaie. IBRĂILEANU, A. 155. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Fig. Pe fața albă, sticleau ochii în bură de lacrimi. SADOVEANU, O. I 250. Tremurînd ea licurește și se pare a se rumpe. Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. EMINESCU, O. I 76. 2. Ceață amestecată cu ploaie foarte măruntă. ◊ (Poetic) Cumnate Manole, a grăit uncheșul, de-acu dusu-m-am și eu. Mă întorc în bură și negură, cum spune cîntecul din bătrîni. SADOVEANU, N. F. 187. Bura piscului = ceața care acoperă vîrful unui munte sau al unui deal mai înalt, în zilele ploioase (uneori și în zilele senine).

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță. – Comp. sb. bura.

BÚRĂ ~i f. Ploaie măruntă și deasă; ploaie ciobănească; burniță. /<sb. bura

bură f. 1. ploaie cu furtună; 2. ploaie măruntă și rece: pulberea de diamante cade fină ca o bură EM. [Vechiu-rom. bură, vifor = serb. BURA].

1) búră f., pl. ĭ (sîrb. bura, furtună [înț. pe care îl avea și vrom.], vsl. și rus. búrĕa, furtună; turc. bora, un vînt violent. V. zbîrlesc. Cp. cu boare. Bern. 1, 103). Vechĭ. Furtună. Azĭ. Început de ploaĭe, ploaĭe slabă. O bură de ploaĭe, o ploaĭe scurtă. Nord. Chiciură. V. burniță, ropot.

*2) búră f., pl. e (fr. bure, stofă foarte groasă de lînă). Rotocol de pîslă foarte groasă care se pune în cartuș pentru pulbere și alice în locu fultuĭeliĭ primitive: un pachet de bure.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. XVII; (la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține burilor (1), privitor la buri. – Din engl. Boer, germ. Bur.

BURÁ1 pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. Din bură.

BURÁ2, burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.

BURÁ2, burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.

bur1 sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ? / E: bura] (Rar) Bură2 (1).

bur2, ~ă [At: DEX2 / Pl: ~i, ~e / E: eg boer] 1 sm (Lpl) Populație în Africa de Sud, urmașă a coloniștilor europeni (olandezi) stabiliți în secolul al XVII-lea. 2 smf, a (Persoană) care aparține acestei populații.

bura1 vi [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: 3 ~ea / E: bură2] (Rar) A ploua mărunt și des Si: a burnița, (reg) a burlița. corectată

bura2 vt [At: DEX / Pzi: ~réz / E: fr bourrer] 1 A astupa cu un material special (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de exploziv, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2 A îndesa balastul sub traversele liniei de cale ferată.

bura3 vi [At: MINEIUL (1776) 189 2/2 / Pzi: ~rez / E: vsl борꙗ] (Iuz) A lupta.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.

BURÁ1, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. – Din bură.

BURÁ, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A. ploua mărunt și des, a burnița, a cerne, a țîrîi. Prindea iar a bura, și cu cît bura mai des, pădurea către care mergea se întuneca mai tare. CAMILAR, N. I 235. Spre miezul nopții începuse a bura și a tuna mai tare. CONTEMPORANUL, IV 303. Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviță, pe urmă o dă în frig și ninsoare. CREANGĂ, A. 30.

BURÁ2, burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material o gaură în care a fost introdus un exploziv. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Fr. bourrer.

BURÁ1, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a cerne, a țârâi. – Din bură.

BURÁ vb. I. tr. 1. A astupa cu un material inert o gaură de mină după introducerea explozivului. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. [P.i. -rez, 3,6 -rează. / < fr. bourrer].

BURÁ vb. tr. 1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere. 2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3. (inform.) a bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. (< fr. bourrer)

A BURÁ1 pers. 3 ~eáză intranz. A ploua mărunt și des; a burnița; a cerne. /v. bură

A BURÁ2 ~éz tranz. 1) (găuri de mine după introducerea unui exploziv) A astupa cu un material inert (nisip, lut etc.). 2) (balastul de sub traversele unei linii de cale ferată) A apăsa cu forță (pentru a întări). /<fr. bourrer

burà v. a cădea bură, a ploua mărunt.

bureáză v. intr. impers. (d. bură). Se zice despre ploaĭe cînd începe saŭ cînd e slabă. – În Olt. burnițează.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

búră s. f., g.-d. art. búrei

búră s. f., g.-d. art. búrei

!bur adj. m., s. m., pl. buri; adj. f., s. f. búră, pl. búre

burá2 (a ~) (a burnița) vb., ind. prez. 3 sg. bureáză

burá1 (a ~) (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 3 bureáză

bur s. m., adj. m., pl. buri; f. sg. búră, pl. búre

burá (a ploua mărunt) vb. unipers., ind. prez. 3 sg. bureáză

burá (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 1 sg. buréz, 3 sg. și pl. bureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÚRĂ s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.

BU s. (MET.) burniță, burnițeală, țîrcîială, țîrîială, (reg.) buruială, roureală.

bu s. v. CHICIURĂ. FURTUNĂ. PROMOROACĂ. VIFOR. VIJELIE.

BUR s. afrikaander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BURÁ vb. (MET.) a burnița, a țârcâi, a țârâi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

BUR s. afrikander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BURA vb. a burnița, a țîrcîi, a țîrîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

búră (buri), s. f.1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniță, s. f. (ploaie măruntă și deasă); buracă, s. f. (ceață); buratec, s. n. (burniță); burh(ăi)ală burniță, burliță, bîrnă, s. f. (burniță); burnițos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

búră, (bur), s.f. – Chiciură, burniță; stur de omăt (Rona), premug (Săpânța). – Cf. srb. bura (DEX); sl. burja „furtună”, cf. rus. bura, srb. bura „vânt dinspre nord” (Cihac); Lat. boreas, veneț. bora „vânt dinspre nord”.

burá2, buréz, vb. I (înv.) a (se) lupta.

Intrare: bură (persoană)
bură1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bu
  • bura
plural
  • bure
  • burele
genitiv-dativ singular
  • bure
  • burei
plural
  • bure
  • burelor
vocativ singular
plural
Intrare: bură (ploaie)
bură1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bu
  • bura
plural
  • bure
  • burele
genitiv-dativ singular
  • bure
  • burei
plural
  • bure
  • burelor
vocativ singular
plural
bură2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: NODEX
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bu
  • bura
plural
  • buri
  • burile
genitiv-dativ singular
  • buri
  • burii
plural
  • buri
  • burilor
vocativ singular
plural
Intrare: bur (adj.)
bur1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bur
  • burul
  • buru‑
  • bu
  • bura
plural
  • buri
  • burii
  • bure
  • burele
genitiv-dativ singular
  • bur
  • burului
  • bure
  • burei
plural
  • buri
  • burilor
  • bure
  • burelor
vocativ singular
plural
Intrare: bura (astupa)
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bura
  • burare
  • burat
  • buratu‑
  • burând
  • burându‑
singular plural
  • burea
  • burați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • burez
(să)
  • burez
  • buram
  • burai
  • burasem
a II-a (tu)
  • burezi
(să)
  • burezi
  • burai
  • burași
  • buraseși
a III-a (el, ea)
  • burea
(să)
  • bureze
  • bura
  • bură
  • burase
plural I (noi)
  • burăm
(să)
  • burăm
  • buram
  • burarăm
  • buraserăm
  • burasem
a II-a (voi)
  • burați
(să)
  • burați
  • burați
  • burarăți
  • buraserăți
  • buraseți
a III-a (ei, ele)
  • burea
(să)
  • bureze
  • burau
  • bura
  • buraseră
Intrare: bura (ploua)
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bura
  • burare
  • burat
  • buratu‑
  • burând
  • burându‑
singular plural
  • burea
  • burați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • burez
(să)
  • burez
  • buram
  • burai
  • burasem
a II-a (tu)
  • burezi
(să)
  • burezi
  • burai
  • burași
  • buraseși
a III-a (el, ea)
  • burea
(să)
  • bureze
  • bura
  • bură
  • burase
plural I (noi)
  • burăm
(să)
  • burăm
  • buram
  • burarăm
  • buraserăm
  • burasem
a II-a (voi)
  • burați
(să)
  • burați
  • burați
  • burarăți
  • buraserăți
  • buraseți
a III-a (ei, ele)
  • burea
(să)
  • bureze
  • burau
  • bura
  • buraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bură (ploaie)

  • 1. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață).
    exemple
    • Vîntul sufla mai friguros, desfundînd iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. REBREANU, P. S. 87.
      surse: DLRLC
    • Vîntul suna în brazi ca o bură de ploaie. IBRĂILEANU, A. 155.
      surse: DLRLC
    • Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142.
      surse: DLRLC
    • figurat Pe fața albă, sticleau ochii în bură de lacrimi. SADOVEANU, O. I 250.
      surse: DLRLC
    • figurat Tremurînd ea licurește și se pare a se rumpe. Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. EMINESCU, O. I 76.
      surse: DLRLC
  • 2. Ceață amestecată cu ploaie foarte măruntă.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • poetic Cumnate Manole, a grăit uncheșul, de-acu dusu-m-am și eu. Mă întorc în bură și negură, cum spune cîntecul din bătrîni. SADOVEANU, N. F. 187.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Bura piscului = ceața care acoperă vârful unui munte sau al unui deal mai înalt, în zilele ploioase (uneori și în zilele senine).
      surse: DLRLC

etimologie:

bura (astupa) tranzitiv

  • 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare.
    surse: DEX '09 DN
  • 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

bur (adj.)

  • 1. Care aparține burilor, privitor la buri.
    surse: DEX '09

etimologie:

bura (ploua) intranzitiv unipersonal

  • 1. A ploua mărunt și des.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: burnița cerne țârâi (cădea, suna) 3 exemple
    exemple
    • Prindea iar a bura, și cu cît bura mai des, pădurea către care mergea se întuneca mai tare. CAMILAR, N. I 235.
      surse: DLRLC
    • Spre miezul nopții începuse a bura și a tuna mai tare. CONTEMPORANUL, IV 303.
      surse: DLRLC
    • Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviță, pe urmă o dă în frig și ninsoare. CREANGĂ, A. 30.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • bură
    surse: DEX '98

bur, -ă (persoană) bură

  • 1. (la) plural Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul XVII.
    surse: DEX '09

etimologie: