buntuzi vt [At: VAIDA / V: (mgm) -tăzi / Pzi: ~esc / E: mg *bontozui] (Mgm) 1-2 A buntuzui (1-2).

buntuzi, buntuzesc, vb. IV (reg.) a desface, a risipi, a strica.

buntuzi, buntuzesc, (buntuzui, bontozui), v.t.r. (reg.) 1. A deranja. 2. A împrăștia: „...și el o bontozuit călugării de-acolo...” (Papahagi, 1925: 312). 3. (r.) A se supăra, a se mâhni, a se întrista: „Când cu apa o sosit / Oile s-o buntuzât” (Lenghel, 1985: 212). 4. (în expr.) A sta buntuzit = a sta supărat. – Din magh. bontzolni (DA după DER); din magh. *bontozni (MDA).

buntuzi, buntuzesc, (buntuzui, bontozui), vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A deranja (în Sat Șugatag și în satele rom. din dreapta Tisei). 2. A împrăștia. 3. (refl.) A se supăra, a se mâhni, a se întrista. În expr. a sta buntuzit = a sta supărat. „Când cu apa o sosit / Oile s-o buntuzât” (Lenghel, 1985: 212). – Din magh. bontzolni (DA cf. DER); din magh. *bontozni (MDA).

buntuzi, buntuzesc, (buntuzui, bontozui), vb. tranz., refl. – 1. A deranja (în Sat Șugatag și în satele rom. din dreapta Tisei). 2. A împrăștia. 3. (refl.) A se supăra, a se mâhni, a se întrista. În expr. a sta buntuzit = a sta supărat. „Când cu apa o sosit / Oile s-o buntuzât” (Lenghel 1985: 212). – Din magh. bontzolni (DA cf. DER).