2 intrări

school Articole pe această temă:

4 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

Intrare: bun-platnic (adj.)
bun-platnic1 (adj.) adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicul
  • bun-platnicu‑
  • bun-platnică
  • bun-platnica
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicii
  • bun-platnice
  • bun-platnicele
genitiv-dativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicului
  • bun-platnice
  • bun-platnicei
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicilor
  • bun-platnice
  • bun-platnicelor
vocativ singular
plural
Intrare: bun-platnic (s.m.)
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicul
  • bun-platnicu‑
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicii
genitiv-dativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicului
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicilor
vocativ singular
  • bun-platnicule
plural
  • bun-platnicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bun-platnic, -ă bun-platnică

  • 1. (Persoană) care își îndeplinește bine obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244.
      surse: DLRLC
    • Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.
      surse: DLRLC

etimologie: