Definiția cu ID-ul 901888:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BUNĂ-CREDINȚĂ s. f. (în opoziție cu rea-credință) Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit, onest.