bulciug sm [At: VICIU, GL. / Pl: ~ugi / E: mg bolcsu] (Reg) „Iertăciunile la morți”.

BULCIUG s.n. (Trans. SV) Iertăciune (la morți). [Îngerii] stau amîndoi deasupra lăzii și ascultă cum popii îm cer bulciugul. IERT., 15^r. Etimologie: magh. bolcsú „rămas bun”. Vezi și bulciuș, bulciușag. substantiv neutru

bulciug, bulciuguri, s.n. (reg.) Iertăciune; iertările miresei, pe care le rostește starostele în casa părintească a fetei, înainte de cununie. – Din magh. bolcsu „iertăciune” (MDA).

bulciug, bulciuguri, s.n. – (reg.) Iertăciune; iertările miresei, pe care le rostește starostele în casa părintească a fetei, înainte de cununie: „Scumpii mei părinți, mai ales mamă, / M-ai făcut, m-ai crescut, / M-ai ferit de foc și apă / Și de toate câte sunt răle pe pământ. / Azi o sosit timpul să mă ierți / De tot ce ți-am făcut” (Memoria, 2004-bis: 1.227). – Din magh. bolcsu „iertăciune” (MDA).

bulciug, -uri, s.n. – Iertăciune; iertările miresei, pe care le rostește starostele în casa părintească a fetei, înainte de cununie: „Scumpii mei părinți, mai ales mamă, / M-ai făcut, m-ai crescut, / M-ai ferit de foc și apă / Și de toate câte sunt răle pe pământ, / Azi o sosit timpul să mă ierți / De tot ce ți-am făcut” (Memoria 2004-bis: 1.227). – Din magh. bolcsu (MDA).