buiama sf vz boiama

buiamà f. testemel (în Râmnicu-Sărat). [Turc. BOYAMÀ].

buĭamá V. boĭama.

boĭamá și buĭamá f. (turc. boĭama, boĭa, basma brodată cu aur; bg. boĭama). Mun. Mod. Rar azĭ. Basma, testemel. Lelea cu buĭamale și badea cu durligele goale, se zice ironic cînd nevasta e prea bine îmbrăcată, ĭar bărbatu prea răŭ îmbrăcat. V. bariz, boccea, dermea, năframă.