5 intrări

Articole pe această temă:

54 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buhái2 sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~e / E: mg bohai] (Reg) Căciulă prost tăbăcită.

buhái1 sm [At: H III, 139 / V: buái / Pl: ~ / E: rs бухай] 1 (Reg) Taur. 2 (Orn; îc) ~ de-baltă Bâtlan (Botaurus stellaris). 3 (Etm; îc) ~ uI-lui-Dumnezeu Boul-lui-Dumnezeu. 4 (Pex) Berbec (sau țap) trecut de patru ani. 5 (Pfm; îe) A fi ~ul satului A fi un bărbat iubit de multe femei. 6 (Îvr; îe) A-și arunca țernă (în sau pe spate) ca ~ ui A se lăuda. 7 Sunetul scos de buhai (1). 8 (Pop; pan) Bucium. 9 Instrument confecționat dintr-o putină mică legată la gură cu o piele de oaie prin care trece un fir de păr de cal și care scoate un sunet puternic, fiind folosit de colindători de Plugușor sau în noaptea Sfântul Vasile. 10 (Reg) Rindea mare. 11 Instrument care servește la ridicarea și coborârea poliței, prâsnelului și pietrelor mari de la moară Si: (reg) crainic, cântarul-pietrelor, zăvor. 12 (Reg) Zăvor la ușa casei. 13 (Reg) Țundră neagră cu glugă. 14 (Reg) Stup care nu roiește. 15 (Reg) Loc bălegos. 16 (Iht) Porcușor (Gobio gobio). 17 (Reg) Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata).

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător eu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BUHÁI2, buhaiuri și buhaie, s. n. Instrument popular făcut dintr-o putinică cu un singur fund, de piele (de oaie) tăbăcită și bine întinsă, prin mijlocul căruia trece un smoc de păr de cal; cînd acest smoc este tras (cu mîna umezită), pielea vibrează producînd un sunet asemănător cu mugetul taurului; se întrebuințează de colindătorii care umbắ cu plugușorul în ajunul anului nou. În ajunul sfîntului Vasile, toată ziua am stat de capul tatei, să-mi facă și mie un buhai. CREANGĂ, A. 41. [Lăutarii] numai la videre ne umplea pe noi de spaimă și frică ca buhaiul urător, în ajunul anului nou. RUSSO, S. 22.

BUHÁI1, buhai, s. m. (Mold.) 1. Taur. Se vedeau fiare de plug, roți, cotiugi, capete de buhai roșii. CAMILAR, N. II 12. [Cerbul] începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul. CREANGĂ, P. 226. 2. Compus: buhai-de-baltă = a) specie de broască, mică, cu pete roșii pe pîntece, care trăiește în bălțile mici (Bombina bombina). Băieții, cînd te văd, rămîn cu ochii holbați, ca niște buhai-de-baltă. ALECSANDRI, T. I 340; b) pasăre de baltă, cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu pete și desene cenușii, cu creștetul negru și gîtul alb (Botaurus stellaris). Din cînd în cînd, în tăcerea nopții, se auzea lugubru vuietul nelămurit al buhaiului-de-baltă. SADOVEANU, O. I 410.

BUHÁI1, buhai, s. m. 1. Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă (a, b).Ucr. buhaj.

BUHÁI2, buhaiuri, s. n. Instrument muzical popular folosit de colindători în ajunul anului nou, format dintr-o putinică cu fund de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage producând un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: buhaie] – Din buhai1.

BUHÁI1 ~ m. pop. 1) Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur. 2) fig. fam. Om brutal. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUHÁI2 ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUHAI s. m. (Mold.) Taur. Buhai negru … la apa Nilului hrănit. NCCD, 313. Răget ca de buhai. NCCD, 350; cf. NCCD, 351. Etimologie: ucr. buhaj. Cf. bică. substantiv masculin

buháĭ m., pl. tot așa (rut. buháĭ, rus. bugáĭ, d. turc. bugá, id. buhač, bufniță; bg. bugá; ung. [d. rom.] buhay. V. buhă). Taur (V. bic). Popușoĭ care nu rodește (adică care se deosebește din mulțime ca „tauru’ntre boĭ”). S.n., pl. urĭ saŭ e. Stup care nu roĭește într’o vară. (V. paroĭ). Cofă orĭ putinică astupată c’o pele întinsă de care atîrnă o codiță de păr de cal și care, cînd e trasă cu mîna udă și bine spălată, vibrează imitînd mugetu tauruluĭ (Cu asta, în Mold. și aĭurea, băĭețiĭ merg din casă’n casă în ultima zi a anuluĭ trăgînd de coada buhaĭuluĭ, sunînd dintr’un clopot și recitînd „plugușoru”): a umbla cu buhaĭu. Bucoĭ (Olt., Munt.). – În Ial. și bugă (bg. turc.), m., pl. bugĭ, taur. V. dubă.

buhăí3 vi [At: LB / Pzi: ~esc / E: buhai] 1 (D. tun) A bubui. 2 (D. om) A tuși puternic. 3 A bate.

buhăí1 vi [At: H III, 108 / V: -ăluí, -huí, fufăí / Pzi: nct / E: buhai] (Reg) 1 A țipa ca buha. 2 A mugi ca buhaiul (1). 3 (D. copii) A plânge în hohote Cf a urla. 4 A trage cu pușca. 5 A face zgomot pentru a speria păsările de casă.

buhăi2 vr [At: APĂRAREA SĂNĂTĂȚII, ap. TDRG / V: ~ăvi / Pzi: ~esc / E: ns cf buhav] A se umfla la față (din cauza beției, bolii, somnului etc.) Cf (reg) bugezi.

BUHĂÍ2, búhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. [Prez. ind. și: buhăiesc] – Din buhai.

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.

BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. – Din buhai.

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A țipa, a urla. ♦ (Mai ales despre copii) A plînge tare. Și eu plîngeam ca un prost... buhăiam așa de tare, încît am sculat toată curtea în picioare. SADOVEANU, O. I 234.

BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se face buhav la față (de beție, de somn, de boală etc.).

BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A țipa, a urla. – Din buhai1.

BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav la față. – Din buhav.

A SE BUHĂÍ mă ~iésc intranz. pop. (despre persoane) A se umfla la față (de boală, de somn, de băutură etc.); a deveni buged. [Sil. -hă-i] /Din buhai

buhaiu m. Mold. 1. taur: poate vre’un buhaiu înfuriat i-a veni de hac CR.; 2. putinică cu o coardă pe fund, ale cării vibrațiuni imită răgetul buhaiului: cu buhaiul se colindă în seara de Sf. Vasile, urând plugușorul; 3. (de baltă), pasăre numită și bou de baltă, ale cării strigăte repețite vestesc (după credința poporului) un an mănos; 4. om gros și gras cu glas de taur; 5. stupul ce nu roiește; 6. rândea mare purtată de doi inși; 7. Buc. cârligul coasei; 8. partea morii care ridică sau coboară polița, prisnelul și pietrele. [Rut. BUHAĬ].

buhăì v. Mold. a plânge urlând, a țipa ca buha.

buhăì v. a se face buhav, a se umfla fața (de somn sau de beție). [V. buhav].

buhăbésc, buhăĭésc, buhăvésc, puhăbésc și puhăvésc (mă) v. refl. (d. buhab ș.a.). Devin buhab. V. bohîltesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buhái2 (instrument muzical) s. n., pl. buháiuri

buhái1 (taur) s. m., pl. buhái, art. buháii

buhái (taur) s. m., pl. buhái, art. buháii

buhái (instrument muzical) s. n., pl. buháiuri

!buhái-de-báltă (bâtlan) s. m., pl. buhái-de-báltă, art. buháii-de-báltă

!buhăí2 (a se ~) (a se umfla) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se buhăiéște, imperf. 3 sg. se buhăiá; conj. prez. 3 să se buhăiáscă

buhăí1 (a ~) (a țipa, a tuși) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg., 3 pl. búhăi / buhăiésc, imperf. 3 sg. buhăiá; conj. prez. 3 să búhăie / să buhăiáscă

buhăí (a se umfla, a țipa) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buhăiésc, imperf. 3 sg. buhăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. buhăiáscă

buhăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUHÁI s. v. gealău, rădașcă, răgage, taur.

BUHÁI s. 1. (BOT.; Listera ovata) (reg.) puța-cocoșului. 2. (TEHN.) cârlig, greblă, hreapcă, vergea, (reg.) crivea. (~ul este un dispozitiv la coasă.) 3. (TEHN.) coinac, (reg.) crainic, făfălug, tăvălug, zăvor, cântarul pietrelor. (~ la moară.) 4. (MUZ.) (reg.) șteand, (Transilv.) dubă. (~ul este folosit de colindători.)

BUHAI s. 1. (BOT.; Listera ovata) (reg.) puța-cocoșului. 2. (TEHN.) cîrlig, greblă, hreapcă, vergea, (reg.) crivea. (~ este un dispozitiv la coasă.) 3. (TEHN.) coinac, (reg.) crainic, făfălug, tăvălug, zăvor, cîntarul pietrelor. (~ la moară.) 4. (MUZ.) (reg.) șteand, (Transilv.) dubă. (~ este folosit de colindători.) erată

buhai s. v. GEALĂU. RĂDAȘCĂ. RĂGAGE. TAUR.

BUHAI-DE-BÁLTĂ s. v. bou-de-baltă.

BUHĂÍ vb. a se puhăvi, a se umfla, (reg.) a se bugezi. (S-a ~ tare la față.)

buhai-de-baltă s. v. BOU-DE-BALTĂ.

BUHĂI vb. a se puhăvi, a se umfla, (reg.) a se bugezi. (S-a ~ tare la față.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buhái (buhai), s. m.1. Taur. – 2. Berbec sau țap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerină. Rut. buchai, rus. bugaj, (DAR) din tc. buga „taur” (cf. bugă). Ar putea fi și invers. După Lokotsch 339, rom. provine din tc.; și din rom. a trecut în pol. după Miklosich, Wander., 12, și în mag. bohaj (Edelspacher 10).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

buhai, străvechi instrument muzical specific urării plugușorului*. Este o tobă* de frecare, făcută dintr-o cofă sau putinică desfundată, cu gura închisă de o membrană din piele de oaie, prin centrul căreia trece o suviță de păr de cal, înnodată în interior. Trăgând suvița cu mâinile ude, instr. scoate un sunet grav, neacordat, evocând mugetul taurului.

buhái, buhai, s.m. – (zool.) 1. Taur. 2. Berbece (Papahagi, 1925); țap mai bătrân de 4 ani (Georgeoni, 1936: 40). 3. Buhai de baltă, specie de broască (Bombina variegata), cea mai frecventă în Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 100); izvoraș. ♦ „Da’ de negru n-ar si bai, / Da’ i-i capu ca și-on mai, / Ochii, ca și on buhai” (Bilțiu, 2006: 225). ♦ (onom.) Buhai, Buhaiu, nume de familie (145 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Buhaiu-n turnu bisericii, poreclă pentru locuitorii din Ieud. – Din ucr. buhaj, rus. bugaj (DA, cf. DER); din ucr. buhay (DLRM, DEX); din rus. buhay (MDA). Cuv. rom. > magh. bohaj (Bakos, 1982; Scriban).

buhái, buhai, s.m. – 1. Taur. ♦ Buhaiu-n turnu bisericii, poreclă pentru locuitorii din Ieud. 2. Berbece (Papahagi 1925); țap mai bătrân de 4 ani (Georgeoni 1936: 40). 3. Buhai de baltă, specie de broască (Bombina variegata), cea mai frecventă în Maramureș (Ardelean, Bereș 2000). – Din ucr. buhaj, rus. bugaj (DA cf. DER); Cuv. rom. preluat în magh. (bohaj) (Bakos 1982).

buhăí, buhăiesc, vb. tranz. – (reg.) A mișca pâinea în cuptor, pentru a crește bine la copt (Grai. rom., 2000; Biserica Albă). – Din buhav „a se umfla”, var. a lui puhav (< scr. buhav „ușor, pufos”) (Șăineanu); cf. buhav (MDA).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

buhăi, buhăi I v. i. a tuși. II v. r. a-și pierde prospețimea tenului (în special ca urmare a consumului de alcool).

Intrare: buhai (instrument)
buhai3 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai
  • buhaiul
  • buhaiu‑
plural
  • buhaiuri
  • buhaiurile
genitiv-dativ singular
  • buhai
  • buhaiului
plural
  • buhaiuri
  • buhaiurilor
vocativ singular
plural
buhai2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai
  • buhaiul
  • buhaiu‑
plural
  • buhaie
  • buhaiele
genitiv-dativ singular
  • buhai
  • buhaiului
plural
  • buhaie
  • buhaielor
vocativ singular
plural
Intrare: buhai (taur, plantă)
buhai1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai
  • buhaiul
  • buhaiu‑
plural
  • buhai
  • buhaii
genitiv-dativ singular
  • buhai
  • buhaiului
plural
  • buhai
  • buhailor
vocativ singular
plural
Intrare: buhai-de-baltă
buhai-de-baltă substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai-de-baltă
  • buhaiul-de-baltă
plural
  • buhai-de-baltă
  • buhaii-de-baltă
genitiv-dativ singular
  • buhai-de-baltă
  • buhaiului-de-baltă
plural
  • buhai-de-baltă
  • buhailor-de-baltă
vocativ singular
plural
Intrare: buhăi (țipa, tuși)
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buhăi
  • buhăire
  • buhăit
  • buhăitu‑
  • buhăind
  • buhăindu‑
singular plural
  • buhăie
  • buhăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buhăi
(să)
  • buhăi
  • buhăiam
  • buhăii
  • buhăisem
a II-a (tu)
  • buhăi
(să)
  • buhăi
  • buhăiai
  • buhăiși
  • buhăiseși
a III-a (el, ea)
  • buhăie
(să)
  • buhăie
  • buhăia
  • buhăi
  • buhăise
plural I (noi)
  • buhăim
(să)
  • buhăim
  • buhăiam
  • buhăirăm
  • buhăiserăm
  • buhăisem
a II-a (voi)
  • buhăiți
(să)
  • buhăiți
  • buhăiați
  • buhăirăți
  • buhăiserăți
  • buhăiseți
a III-a (ei, ele)
  • buhăie
(să)
  • buhăie
  • buhăiau
  • buhăi
  • buhăiseră
buhăi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buhăi
  • buhăire
  • buhăit
  • buhăitu‑
  • buhăind
  • buhăindu‑
singular plural
  • buhăiește
  • buhăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buhăiesc
(să)
  • buhăiesc
  • buhăiam
  • buhăii
  • buhăisem
a II-a (tu)
  • buhăiești
(să)
  • buhăiești
  • buhăiai
  • buhăiși
  • buhăiseși
a III-a (el, ea)
  • buhăiește
(să)
  • buhăiască
  • buhăia
  • buhăi
  • buhăise
plural I (noi)
  • buhăim
(să)
  • buhăim
  • buhăiam
  • buhăirăm
  • buhăiserăm
  • buhăisem
a II-a (voi)
  • buhăiți
(să)
  • buhăiți
  • buhăiați
  • buhăirăți
  • buhăiserăți
  • buhăiseți
a III-a (ei, ele)
  • buhăiesc
(să)
  • buhăiască
  • buhăiau
  • buhăi
  • buhăiseră
Intrare: buhăi (umfla)
buhăi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buhăi
  • buhăire
  • buhăit
  • buhăitu‑
  • buhăind
  • buhăindu‑
singular plural
  • buhăiește
  • buhăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buhăiesc
(să)
  • buhăiesc
  • buhăiam
  • buhăii
  • buhăisem
a II-a (tu)
  • buhăiești
(să)
  • buhăiești
  • buhăiai
  • buhăiși
  • buhăiseși
a III-a (el, ea)
  • buhăiește
(să)
  • buhăiască
  • buhăia
  • buhăi
  • buhăise
plural I (noi)
  • buhăim
(să)
  • buhăim
  • buhăiam
  • buhăirăm
  • buhăiserăm
  • buhăisem
a II-a (voi)
  • buhăiți
(să)
  • buhăiți
  • buhăiați
  • buhăirăți
  • buhăiserăți
  • buhăiseți
a III-a (ei, ele)
  • buhăiesc
(să)
  • buhăiască
  • buhăiau
  • buhăi
  • buhăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buhai (instrument) listera

  • 1. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător eu mugetul unui taur.
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • În ajunul sfîntului Vasile, toată ziua am stat de capul tatei, să-mi facă și mie un buhai. CREANGĂ, A. 41.
      surse: DLRLC
    • [Lăutarii] numai la videre ne umplea pe noi de spaimă și frică ca buhaiul urător, în ajunul anului nou. RUSSO, S. 22.
      surse: DLRLC

etimologie:

buhai (taur, plantă) listera

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Se vedeau fiare de plug, roți, cotiugi, capete de buhai roșii. CAMILAR, N. II 12.
      surse: DLRLC
    • [Cerbul] începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul. CREANGĂ, P. 226.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat familiar Om brutal.
    surse: NODEX
  • 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata).
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

buhai-de-baltă

  • 1. Specie de broască, mică, cu pete roșii pe pântec, care trăiește în bălțile mici (Bombina bombina).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: bou-de-baltă un exemplu
    exemple
    • Băieții, cînd te văd, rămîn cu ochii holbați, ca niște buhai-de-baltă. ALECSANDRI, T. I 340.
      surse: DLRLC
  • 2. Pasăre de baltă, cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu pete și desene cenușii, cu creștetul negru și gâtul alb (Botaurus stellaris).
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Din cînd în cînd, în tăcerea nopții, se auzea lugubru vuietul nelămurit al buhaiului-de-baltă. SADOVEANU, O. I 410.
      surse: DLRLC

etimologie:

buhăi (țipa, tuși) intranzitiv regional

etimologie:

  • buhai
    surse: DEX '09

buhăi (umfla)

etimologie:

  • buhav
    surse: DEX '09 DEX '98