17 definiții pentru bufnă buhnă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

búfnă sf vz bufniță

BÚFNĂ, bufne, s. f. (Ornit.; rar) Bufniță. [Var.: búhnă s. f.] – Formație onomatopeică.

BÚFNĂ, bufne, s. f. (Ornit.; rar) Bufniță. [Var.: búhnă s. f.] – Formație onomatopeică.

BÚFNĂ, bufne, s. f. (Ornit.) Bufniță. [Var.: búhnă s. f.] – Onomatopee.

BÚFNĂ ~e f. v. BUFNIȚĂ. /Onomat.

bufnă f. bufniță: bufnele posomorîte țipă cu glas amorțit AL. [V. buhă].

búfniță sf [At: EMINESCU, N. 23 / Pl: ~țe / E: bufnă + -iță] 1 Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu penajul de culoare brun-ruginie, cu dungi negre și galbene, cu capul mare și ochii galben-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi (Bubo bubo) Si: bou-de-noapte, buhă, bufnă.

BÚHNĂ s. f. v. bufnă.

BÚHNĂ s. f. v. bufnă.

BÚHNĂ, buhne, s. f. (Mold.) Bufniță. Din adîncuri veni plîngerea singuratică și duioasă a buhnei, ca o chemare omenească. SADOVEANU, O. I 305. În streașină poienii fîlfîie buhnele și huhurezii. SADOVEANU, O. A. II 176. Buhna greu suspină. ALECSANDRI, P. A. 54. – Variantă: búfnă (ALECSANDRI, P. A. 101) s. f.

buhnă f. buhă: îmi pare că-s o ruină, pe care buhna țipă AL.

búfniță ș ĭ (rar) búfnă f., pl. e (d. buhnă, buhă, buhnesc). Huhurez fără moțurĭ, o mare pasăre răpitoare nocturnă. Fig. Om cu ochiiĭ holbațĭ. Om tăcut și mizantrop. V. boaghe, bogză.

buhă și búhnă f., pl. e (rudă cu buf 2, bufniță ș.a., ca ngr. búfos, bufniță, lat. bubo, bufniță, bufo, broască rîĭoasă, sp. buho, pg. bufo, bufniță; ung. buhu, bufniță. Cp. cu boncăĭ, puhav). Rar. Bufniță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

búfnă (rar) s. f., g.-d. art. búfnei; pl. búfne

búfnă s. f., g.-d. art. búfnei; pl. búfne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÚFNĂ s. v. bufniță, buhă.

Intrare: bufnă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bufnă
  • bufna
plural
  • bufne
  • bufnele
genitiv-dativ singular
  • bufne
  • bufnei
plural
  • bufne
  • bufnelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhnă
  • buhna
plural
  • buhne
  • buhnele
genitiv-dativ singular
  • buhne
  • buhnei
plural
  • buhne
  • buhnelor
vocativ singular
plural

bufnă buhnă

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Din adîncuri veni plîngerea singuratică și duioasă a buhnei, ca o chemare omenească. SADOVEANU, O. I 305.
      surse: DLRLC
    • În streașina poienii fîlfîie buhnele și huhurezii. SADOVEANU, O. A. II 176.
      surse: DLRLC
    • Buhna greu suspină. ALECSANDRI, P. A. 54.
      surse: DLRLC

etimologie: