4 intrări

36 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUF1 interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF1 interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF2 s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice. – Et. nec.

BUF2 s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice. – Et. nec.

BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric ușor. ♦ (Despre actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă3; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe3. – Din fr. bouffe.

BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric ușor. ♦ (Despre actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă3; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe3. – Din fr. bouffe.

buf3, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: boiffe] 1 (D. comedii) Care are un caracter comic exagerat. 2 (D. operele muzicale) Care este compus în genul liric ușor. 3 (D. actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufa3 (2). 4 (D. roluri) Specific comediei sau operei muzicale bufe3 (2).

buf2 sn [At: DEX2 / Pl: ? / E: nct] Figură la jocul de arșice.

buf1 i [At: CREANGĂ, P. 32 / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect, de o lovitură sau de o explozie.

BUF2 s. n. Numele unei figuri la jocul cu arșice. Le potrivea [arșicele] așa de bine, că buful cădea totdeauna pe ceilalți jucători. GHICA, S. 300.

BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre opere dramatice sau muzicale) Cu un accentuat caracter hazliu; de un comic exagerat. Comedie bufă. Operă bufă. ◊ (Despre felul interpretării) Artist de un comic buf. ♦ (Despre cîntăreți sau actori) Care interpretează roluri ușoare într-o operă bufă sau în comedii, uzînd de mijloace simpliste (glume, gesturi, grimase etc.) pentru a scoate cît mai multe efecte comice. Bariton buf.

BUF1 interj. Onomatopee care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau (mai rar), de descărcarea unei arme de foc. V. poc, puf. Buf! o lovi după ceafă. ISPIRESCU, L. 208. Buf! cade... în groapa cu jăratec. CREANGĂ, P. 32.

BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre o comedie, o operă) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre cântăreți sau actori) Care interpretează roluri comice într-o comedie sau operă bufă (uzând de mijloace ieftine). – Fr. bouffe.

BUF2 s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice.

BUF1 interj. Cuvânt care imită sunetul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cântăreți, actori) Care joacă roluri în opere comice, în farse, în comedii de intrigă etc. [< it. buffo, fr. bouffe].

BUF, -Ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, caricatural. (< it. buffo, fr. bouffe)

BUF1 interj. (se folosește pentru a reda zgomotul puternic și înfundat, produs de un obiect greu la cădere, de o lovitură, de o explozie etc.). /Onomat.

BUF2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat în roluri comice. /<fr. bouffe

buf! int. exprimă 1. sgomotul unei căderi sau al unei exploziuni: a da buf de perete; 2. sgomotul umflării fălcilor. [Onomatopee].

2) buf, interj. care arată căderea unuĭ corp greŭ orĭ zgomotu uneĭ exploziunĭ maĭ slabe (rus. buh, pol. buch, întrebuințate întocmaĭ ca rom. Rudă cu buf 1): luă o peatră și buf în fereastră. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. și tumbă.

1) buf, -ă adj. (it. buffo, d. buffo, bufnitură de vînt. Rudă cu bufă 2. Lbk. 1373). Comic, glumeț: operă bufă.

bof, interj. care arată huietu căderiĭ unuĭ corp greŭ. V. buf.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buf1 adj. m., pl. bufi; f. búfă, pl. búfe

buf adj. m., pl. bufi; f. sg. búfă, pl. búfe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creație expresivă, care se întîlnește cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a șovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat și confundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certăreț, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUF, -Ă, subst. (bufniță). I. 1. Buf, Drag. (Ul 20). 2. + -lea: Buflești fam. (17 B IV 378). II. Cu h < f: 1. Buhescu. 2. Buhan, S., mold., act. 3. + -lea: Buhle, V., mold. (Sd VII 104); -a (16 A III 396; Isp V1); marital: Buhloae f. (17 A II 320). 4. Buhoiul s.; Buhoc, Al., mold., act.; 5. Buhociu, popa (Sd XI); – D. (Sur II). 6. Buhuci, Neagul (17 B III 358). 7. Buhoș, Lupu boier (D Buc); Buhuș b. (Dm; Vr; Tec I; Bîr I; 16 A 216; Sd V 25, XI), cf. subst. buhuș „tufiș”; cel Bătrîn (Isp III2); – Cîrstea (17 A II; Buhușul s. Buhușel, 1663 (G Neamț II 23; Isp III2). Cf. subst. buhaș „brad bătrîn” (Tit Bud). III. Din buhnă (= bufniță): 1. Buhnea (Bîr 1). 2. Buhnilă (Bîr I). 3. Buhniț, Vlad (17 B III 140).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

buf s. n. sg. (mar.) obiecte aduse din cursă cu intenția de a fi comercializate.

Intrare: Buf
nume propriu (I3)
  • Buf
Bufă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bufă
Intrare: buf (adj.)
buf1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buf
  • buful
  • bufu‑
  • bu
  • bufa
plural
  • bufi
  • bufii
  • bufe
  • bufele
genitiv-dativ singular
  • buf
  • bufului
  • bufe
  • bufei
plural
  • bufi
  • bufilor
  • bufe
  • bufelor
vocativ singular
plural
Intrare: buf (interj.)
buf3 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • buf
  • bu
interjecție (I10)
  • bof
interjecție (I10)
  • bofa
Intrare: buf (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buf
  • buful
  • bufu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • buf
  • bufului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buf (adj.)

etimologie:

buf (interj.) bof bofa

  • 1. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: puf (interj.) 2 exemple
    exemple
    • Buf! o lovi după ceafă. ISPIRESCU, L. 208.
      surse: DLRLC
    • Buf! cade... în groapa cu jăratec. CREANGĂ, P. 32.
      surse: DLRLC

etimologie:

buf (s.n.)

  • 1. Numele unei figuri la jocul de arșice.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Le potrivea [arșicele] așa de bine, că buful cădea totdeauna pe ceilalți jucători. GHICA, S. 300.
      surse: DLRLC

etimologie: