buduiu n. Tr. găleată: ia și cea sită din cuiu și făină din buduiu POP. [V. budacă].

budăi sn [At: MARIAN, ap. DA / V: ~dai, ~daie, ~ău, ~dâi, ~dâu, ~deu, ~die, ~dui / Pl: ~ie / E: mg bödöny] (Reg) 1 Vas de lemn, confecționat din doage, de forma unui trunchi de con, în care se păstrează laptele, se duc bucatele la câmp sau se țin băuturi. 2 (Înv; îe) A turna ca în ~iul țiganului A mânca în neștire. 3 Trunchi scobit, întrebuințat ca ghizd la fântână.

BUDĂÍ, budăie, s. n. (Mold., Bucov., Transilv.) 1. Vas de lemn făcut din doage, mai strîmt la gură decît la bază, în care se păstrează laptele, se duc bucatele la cîmp, se țin băuturi etc. Baciul cel bătrîn... mîntui de turnat jîntița prin zăgîrne... le atîrnă pe toate de cîte un cui de lemn, ca să se scurgă fiecare. în cîte un budăi deosebit. HOGAȘ, M. N. 191. ♦ Putinei pentru bătut untul. 2. Trunchi scobit, întrebuințat în loc de ghizduri la fîntînă; p. ext. fîntînă puțin adîncă. Șapte budăie negre, scorburi de la pădurea arsă de stejar, deschise într-o parte, erau cufundate numai de doi coți deasupra izvoarelor. SADOVEANU, N. P. 167. – Variante: budîi(SBIERA, P. 308), budúi (ALECSANDRI, P. P. 310) s. n.

BUDÎ́I s. n. v. budăi.

BUDẮI, budăie, s. n. (Reg.) 1. Vas de lemn în care se păstrează laptele, se duc bucatele la câmp, se țin băuturi etc. ♦ Putinei. 2. Trunchi scobit, întrebuințat ca ghizd la fântână; p. ext. fântână puțin adâncă. [Var.: budúi s. n.] – Magh. bödöny.

BUDẮI ~ie n. pop. 1) Vas de dimensiuni reduse, din doage, având forma unui con tăiat la vârf și folosit pentru păstrarea diferitelor băuturi sau pentru transportul bucatelor în câmp. 2) Uluc de fântână, făcut dintr-un trunchi de copac scobit. /<ung. bödöny

BUDĂI s.n. (Mold.) Vas de lemn făcut din doage; putinică. Feace un budăiu mare și mîna argații de căra apă. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. bödön(y), bodon(y). Cf. barilcă, berbință, buduroi, buriu. substantiv neutru

budacă f. 1. putineiu scurt și larg; 2. fig. și fam. femeie scurtă și grasă. [Variantele: budașcă, budaie, budălău, buduiu se trag dintr’un primitiv bud, scorbură de copaciu (v. budur)].

budắĭ V. buduĭ.

budúĭ n., pl. ĭe (ung. bödöny, putinică, rudă cu bădan, budacă, butoĭ). Mold. Trans. Doniță fără fund, trunchĭ saŭ tub larg pus în pămînt ca să primească apa unuĭ izvor la suprafață. Putinică saŭ găleată p. diferite lucrurĭ. – Și budăĭ, pl. aĭe; bădăŭ, pl. ăĭe; și budîĭ, pl. îĭe. V. sulinar.

budắi (reg.) s. n., pl. budắie

budăi s. n., pl. budăie

budắi (-áie), s. n. – 1. Butoi, vas din doage. – 2. Șanț, canal de scurgere din lemn. – Var. budîi(e), budău, budîu, budae, buda(ș)că, budălău, budereu. Mag. bödöny „butoi” (Cihac, II, 485; DAR). – Der. budălău, s. n. (linguroi de lemn cu care se bate untul); budihace (var. budiheci, budihală, buduhală, buduhaie, buduhoi, etc.), s. m. (sperietoare, monstru); buduroi, s. m. (butoiaș, burduf). Rom. budalău, a ajuns în mag. (dialectal) în forma bödölö (Tamás, Magyar Nyelvör, XXIX, 182). Cea mai mare parte a acestor der. au fost considerate creații expresive (cf. Iordan, BF, VII, 277).

BUDĂIU subst., un fel de putinică. 1. Budăi (Vr; GL); – fam. (Paș); – frecv. (Buc); -u (G Bog); -ul (Dm; Ștef). 2. Budaiu, ard., 1726 (Paș).