știubei¹ sn [At: NECULCE, L. 302 / V: (înv) stu~, (îrg) st~, ștu~, (reg) șchiu~, știb~ / Pl: ~e, ~uri / E: știob¹ + -ei] 1 (Reg) Vas făcut dintr-un trunchi de copac scobit, în care se păstrează alimente, obiecte casnice etc. 2 (Reg) Știubei¹ (1) mai mare în care se opăresc rufele, tortul etc. 3 (Mol) Stup (primitiv) Si: (reg) ștubeu (1). 4 (Mol; pex) Totalitatea albinelor dintr-un știubei¹ (3). 5 (Reg) Adăpost pentru stupi. 6 (Reg) Trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat în pământ, servește ca ghizd la o fântână puțin adâncă Si: (reg) știob¹ (1), știobărău, știubăroc (1). 7 (Reg; pex) Fântână cu izvorul la mică adâncime, care are ca ghizd un știubei¹ (6) Si: (reg) știubăroc (2), ștubeu (2). 8 (Reg; pgn) Fântână puțin adâncă. 9 (Reg) Izvor al unei ape curgătoare. 10 (Reg) Fântână cu apă sărată. 11 (Îvr) Apeduct. 12 (Reg) Deschizătură făcută în acoperișul unei case pentru luminarea sau aerisirea podului.

știubei² sn vz știubeci

ștĭubéĭ n., pl. eĭe (cp. cu stup și cu germ. stube, odaĭe). Est. Stup. Vest. Buduĭ, trunchĭ scorburos pus vertical în pămînt ca să se adune și să vie la suprafață apa unuĭ izvor (în Ban. buduganie). – Și ștubeĭ în vest (ca ștulete, tuleĭ).