4 intrări

46 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bucium2 sn [At: LB / V: ~cime, ~ă / Pl: ~e / E: nct] (Pop) 1 Trunchi de arbore Si: buștean, butuc, buturugă, tulpină. 2 (Spc) Butuc de viță de vie Si: muzuc. 3 Butuc de roți.

bucium1 sn [At: CORESI, P. S. 223 / V: bucen, bucim, bucin, buciun / Pl: ~e / E: lat bucinum] 1 Instrument muzical de suflat, de formă tubulară, tronconic, din lemn de tei, cireș sau din metal, folosit mai ales de către ciobani. 2 (Pan) Hârtie sau pânză răsucită în formă de bucium (1) Cf cilindru, sul, tub. 3 (Reg) Coș.

BÚCIUM1, buciume, s. n. Instrument muzical de suflat în forma unui tub tronconic foarte lung, făcut din coajă de tei, din lemn sau din metal și folosit în special de ciobani pentru chemări și semnale. [Var.: búcin s. n.] – Lat. bucinum.

BÚCIUM1, buciume, s. n. Instrument muzical de suflat în forma unui tub tronconic foarte lung, făcut din coajă de tei, din lemn sau din metal și folosit în special de ciobani pentru chemări și semnale. [Var.: búcin s. n.] – Lat. bucinum.

BÚCIUM2, buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau buștean (de arbore); spec. butuc de viță-de-vie. 2. Butuc (al roții carului). – Et. nec.

BÚCIUM2, buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau buștean (de arbore); spec. butuc de viță de vie. 2. Butuc (al roții carului). – Et. nec.

BUCIÚM2, buciume, s. n. (Popular) Trunchi sau tulpină de arbore; (mai ales) butuc de viță de vie. Plantarea viei se face în două chipuri: 1. Sau se taie de la bucium vițe alese și coapte... 2. Sau se îngroapă buciumul. IONESCU, M. 370. Decît noră turcilor, Mai bine hrană peștilor Și bucium răchiților. BIBICESCU, P. P. 273. Pasăre pestriță Pe bucium se puse, Pasărea zbură, Buciumu secă. ȘEZ. IV 27.

BUCIÚM1, buciume, s. n. 1. Instrument muzical de suflat în forma unui tub conic, lung (pînă la 2 metri și jumătate), făcut din coajă de tei, din lemn sau din metal și folosit în special de ciobani și de oamenii de la munte, mai ales pentru chemări și semnale; tulnic. Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag, Și din bucium cîteodată Să cînt hora legănată. COȘBUC, P. I 167. Plîng tilingi, tălăngi răspund, Soarele apune,Glas de bucium sună-n fund Ca o rugăciune. IOSIF, V. 74. Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag... EMINESCU, O. I 209. Buciumul vuiește-n munte, sună valea de cimpoi. ALECSANDRI, P. A. 45. ♦ Sunet scos cu acest instrument. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. 2. Tub de metal sau de carton în care se păstrează acte (făcute sul). Nu mă puteam opri de a o tot scoate [diploma] din buciumul ei de tinichea. La TDRG. – Variantă: (1, Transilv.) búcin (BUDAI-DELEANU, Ț. 257) s. n.

BÚCIUM1, buciume, s. n. Instrument muzical de suflat în forma unui tub conic, lung, făcut din coajă de tei sau din lemn și folosit în special de ciobani pentru chemări și semnale; tulnic. ♦ Sunet scos cu acest instrument. [Var.: (reg.) búcin s. n.] – Lat. bucinum.

BÚCIUM2, buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau tulpină de arbore; (în special) butuc de viță de vie. 2. Butucul roții carului, în care sunt înfipte spițele. – V. arom. bucium, megl. buciun „buștean”.

BÚCIUM ~e n. Instrument muzical de suflat, având forma unui tub conic, lung de aproape 3 m, confecționat din coajă de tei sau din lemn, folosit (mai ales de ciobanii de la munte) pentru chemări sau semnale. [Sil. -cium] /<lat. bucinum

bucium m. trunchiu, butuc (mai ales de viță): la buciumul viței trei vlăstari cresc PANN. [Origină necunoscută].

bucium n. 1. instrument muzical, în formă de țeavă puțin încovoiată, lungă dela 8 – 9 palme, se face din coaje de teiu legat cu coaje de cireș; odinioară trâmbița ostașului (cu care da semnalul de luptă), azi fluierul ciobanului: buciumul vuiește ’n munte, sună valea de cimpoiu AL. [Vechiu-rom. și Tr. bucin («cu glas de bucin», Moxa = lat. BUCCINA].

2) búcĭum, a - v. intr. (lat. búcino, -áre). Sun din bucĭum. V. tr. Chem sunînd din bucĭum: ĭa bucĭumă-l! Fig. Trîmbițez, răspîndesc în lume: a bucĭuma o veste. – Și -ez. Vechĭ. búcin, búcĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen.

1) búcĭum n., pl. e (lat. búcina, probabil din *bovicina, d. bos, boŭ, și canere, a cînta. V. zbucĭum). Mare trîmbiță (de peste doĭ metrĭ) făcută din doage supțirĭ legate cu coajă de teĭ orĭ de altceva (azĭ făcută și din tinichea), întrebuințată la dat semnale la munte, ĭar în vechime și la războĭ. S.m. Vechĭ. Trunchĭ, butuc, tulpină: bucĭumu vițeĭ. – Vechĭ búcin, bucĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen. În Trans. și túlnic.

buciumá [At: TETRAEV. (1574), 208 / V: ~ciná, ~ciuná / Pzi: bucium / E: lat bucinare] 1 vi A sufla din bucium1 (1) (sau din alte instrumente) Si: a trâmbița. 2 vt (Fig) A spune ceva la toată lumea, în gura mare Si: a anunța, a vesti. 3 vt (Spc) A lăuda. 4 vi (Reg) A plânge. 5 vi (D. lupi; rar) A urla.

BÚCIN s. n. v. bucium1.

BÚCIN s. n. v. bucium1.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. 1. Intranz. A sufla, a cînta din bucium (sau dintr-un instrument analog). Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177. Fig. Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142. 2. Tranz. A anunța, a vesti (ceva) în gura mare. De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212. ◊ (Poetic) Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

A BUCIUMÁ búcium intranz. 1) A scoate sunete de bucium, suflând; a cânta din bucium. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a răspândi o știre la toată lumea; a trâmbița. [Sil. -ciu-ma] /<lat. bucinare

buciumà v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apucă și buciumă ’n vânt AL.; 2. fig. a vesti în gura mare, a spune la toată lumea. [Vechiu-rom. bucinà = lat. BUCCINARE].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

búcium s. n., pl. búciume

búcium (instrument, trunchi) s. n., pl. búciume

buciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 búciumă

buciumá vb., ind. prez. 1 sg. búcium, 3 sg. și pl. búciumă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÚCIUM s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot.

BÚCIUM s. (BOT.) (pop.) butuc, (reg.) muzuc.

BÚCIUM s. (MUZ.) (Maram.) trâmbiță.

BUCIUM s. (MUZ.) (Maram.) trîmbiță. (Sunet de ~.)

bucium s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT.

BUCIUM s. (BOT.) (pop.) butuc, (reg.) muzuc. (~ de viță.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

búcium (búciume), s. n.1. Instrument muzical de suflat, folosit de ciobani, de mari dimensiuni (pînă la 3 m lungime), făcut dintr-o ramură scobită de tei, arțar sau cireș, sau de doage strînse tare cu fîșii de coajă de cireș. – 2. Trunchi, buștean, butuc. – 3. Butuc de roată. – 4. Tub în general. – Var. buci(u)n, buciume, buciumă, toate înv.Mr. bucium „trunchi”. Lat. būcĭna sau būccĭna (Pușcariu 228; REW 1368; Candrea-Dens., 193; DAR); cf. v. fr. buisine, sp., port. bocina. Fonetismul prezintă unele dificultăți. Rezultatul normal, bucin(ă), s-a modificat, în privința vocalismului, prin propagarea timbrului u, și în același timp, prin asimilarea lui n final cu labiala inițială. (Cf. Candrea, Éléments, 59). DAR consideră că bucium 2, este un cuvînt diferit, care este în legătură cu butuc; în realitate, este vorba numai de o extindere a sensului 1, dat fiind că bucium este, la prima vedere, o ramură groasă sau un trunchi de grosime medie, cu coajă, dar curățat de crengi. Der. bucinar, s. m. (coșar); buciniș, s. m. (cucută, Conium maculatum, angelică, Archangelica officinalis); buciuma (var. înv. bucina), vb. (a cînta din bucium; a vesti, a anunța), din lat. būccĭnāre (Pușcariu 229; Candrea-Dens., 194; REW 1369); buciumaș, s. m. (persoană care cîntă din bucium); buciumător, adj. (tunător). – Din rom. provine bg. bučimiš (Conium maculatum), cf. Capidan, Raporturile, 210.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bucium, instrument aerofon natural specific folclorului românesc. Plaiurile munților noștri răsună încă de sunetul pătrunzător al acestui străvechi instrument păstoresc. Pe povârnișurile de miazăzi și de răsărit ale Carpaților, în munții din N țării și în Munții Apuseni se pot întâlni cinci tipuri de b., deosebite prin forma țevii, lungă între un metru și jumătate și peste trei metri, dreaptă ori încovoiată, conică pe toată lungimea sau cilindrică, cu capătul inferior ușor conic. Păcurarii îl mai numesc bucin, bucen, trâmbiță, trâmbită, tulnic etc. și îl fac din doage lungi de lemn de brad, frasin, tei sau alun. Doagele le dobândesc despicând în lung lemnul bine uscat și scobind miezul. Cele două jumătăți sunt pe urmă lipite și strâns înfășurate cu curmei de tei, coajă de mesteacăn sau coajă de cireș. În partea de miazănoapte a țării, b. sunt adesea din tablă, făcute de meșteșugari din sate sau târguri, uneori cu țeava de două ori încolăcită (cam ca un trombon*). „Tulnicu” Țării Moților, din care cântă mai ales fetele și nevestele, este întotdeauna din doage de brad, legate din loc în loc cu inele de răchită. B. este un instrument de suflat natural. Sunetele pe care le scoate (seria de armonice* ale sunetului fundamental, între armonicele 3 și 16), diferă după lungimea și forma tubului sonor, după îndemânarea instrumentistului, dar și pe potriva melodiilor specifice, obișnuite în partea locului. Întrebuințat altădată și pentru semnalizări militare – bătrânele cronici pomenesc adesea de glasul b., care dădea semn de război – actualmente este folosit aproape numai de păstori. Din el intonează felurite semnale (2), strâns legate de munca lor de toate zilele: A oilor, Cînd vin oile la muls, La făcutul cașului, Când coboară oile de la munte ș.a., dar și diferite „zicăli” în scop de divertisment. În ținuturile din partea de miazănoapte a țării, din b. se cântă și la înmormântare. V. Alphorn.

búcium2, buciume, s.n. – 1. Butuc la roata de lemn; butan. 2. Trunchi, tulpină de arbore, buștean. ♦ (top.) Bucium, pădure, deal, pășune în Dealul Mare, Stoiceni, Fântânele, Vima Mică, Poienile Izei, Săcel, Șieu (Vișovan, 2008). – Et. nec. (DA, DEX, MDA).

búcium1, buciume, (bucin), s.n. – 1. Instrument muzical de suflat, de mari dimensiuni, utilizat de păcurari pentru chemări și semnale; trâmbiță: „A suflat o dată din bucin. S-au adunat un milion de lupi, dar nici unul din ei n-a știut unde șede Sora Soarelui” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 56); „În Țara Oașului, nordul Moldovei și Maramureș se cântă din bucium și la înmormântare” (Blănaru, 2002, 72); „S-a sculat de dimineață / Și spălându-se pe față / A luat un bucium mare / Și-a suflat în trei părți, tare / Și-a adunat o oaste mare” (Calendar, 1980: 24). 2. Sirena de la fabrică (Faiciuc, 2008). ♦ (top.) Bucium, localitate aparținând de orașul Șomcuta Mare (Chioar); Bucinul, deal în Dobricul Lăpușului și Stoiceni (Vișovan). – Lat. bucinum „sunetul trompetei; trompetă” (DEX, MDA); lat. bucina sau buccina „trompetă, corn” (Pușcariu, CDDE, cf. DER).

búcium, -e, s.n. – Butuc la roata de lemn; butan. – Et. nec. (DA, DEX).

bucín, s.n. – v. bucium1.

bucín, -e, (bucium), s.n. – 1. Instrument muzical de suflat, de mari dimensiuni, utilizat de păcurari pentru chemări și semnale; trâmbiță: „În Țara Oașului, nordul Moldovei și Maramureș se cântă din bucium și la înmormântare” (Blănaru, 2002, 72); „S-a sculat de dimineață / Și spălându-se pe față / A luat un bucium mare / Și-a suflat în trei părți, tare / Și-a adunat o oaste mare” (Calendar 1980: 24). – Lat. bucinum „sunetul trompetei; trompetă” (DEX); bucina sau buccina „trompetă, corn” (Pușcariu, Candrea-Densusianu cf. DER).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUCIUM, com. în jud. Alba; 2.105 loc. (1991). Expl. de min. auroargentifere, cunoscute din epoca romană (sec. 2-3), pirită cupriferă și min. complexe. Important centru de cojocărit (cojoace și pieptare frumos ornamentate); bogat port popular. Pe terit. com. se află Detunatele. Turism.

BUCIUM subst. 1. – frecv. mold. (Dm 59; Ștef; Isp II2; Buciumau, Ieremia (Cat mold II; 17 A I 182); – zis și Bucim Candrea (16 A III 169 – 170). 2. Buciumaș (Glos); – St (17 B IV 184); – N. (Tut). 3. Bucimeti t. (17 B I 357). 4. Bucina b. (AO VII 34).

BUCIUMUL, periodic „politic, literar, comercial”. A apărut la Paris, apoi la București, în anii 1862-1864. Stil jurnalistic modern, marcat de personalitatea dinamică și polemică a directorului C. Bolliac.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

buciuma, bucium v. t. a linguși; a se purta slugarnic.

Intrare: Bucium
Bucium nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bucium
Intrare: bucium (butuc)
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucium
  • buciumul
  • buciumu‑
plural
  • buciume
  • buciumele
genitiv-dativ singular
  • bucium
  • buciumului
plural
  • buciume
  • buciumelor
vocativ singular
plural
Intrare: bucium (muz.)
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucium
  • buciumul
  • buciumu‑
plural
  • buciume
  • buciumele
genitiv-dativ singular
  • bucium
  • buciumului
plural
  • buciume
  • buciumelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucin
  • bucinul
  • bucinu‑
plural
  • bucine
  • bucinele
genitiv-dativ singular
  • bucin
  • bucinului
plural
  • bucine
  • bucinelor
vocativ singular
plural
Intrare: buciuma
verb (VT2.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buciuma
  • buciumare
  • buciumat
  • buciumatu‑
  • buciumând
  • buciumându‑
singular plural
  • buciumă
  • buciumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucium
(să)
  • bucium
  • buciumam
  • buciumai
  • buciumasem
a II-a (tu)
  • buciumi
(să)
  • buciumi
  • buciumai
  • buciumași
  • buciumaseși
a III-a (el, ea)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciuma
  • buciumă
  • buciumase
plural I (noi)
  • buciumăm
(să)
  • buciumăm
  • buciumam
  • buciumarăm
  • buciumaserăm
  • buciumasem
a II-a (voi)
  • buciumați
(să)
  • buciumați
  • buciumați
  • buciumarăți
  • buciumaserăți
  • buciumaseți
a III-a (ei, ele)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciumau
  • buciuma
  • buciumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bucium (butuc) popular

  • 1. Trunchi sau buștean (de arbore).
    exemple
    • Decît noră turcilor, Mai bine hrană peștilor Și bucium răchiților. BIBICESCU, P. P. 273.
      surse: DLRLC
    • Pasăre pestriță Pe bucium se puse, Pasărea zbură, Buciumu secă. ȘEZ. IV 27.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare Butuc de viță-de-vie.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: butuc muzuc un exemplu
      exemple
      • Plantarea viei se face în două chipuri: 1. Sau se taie de la bucium vițe alese și coapte... 2. Sau se îngroapă buciumul. I. IONESCU, M. 370.
        surse: DLRLC
  • 2. Butuc (al roții carului).
    surse: DEX '09 sinonime: butuc

etimologie:

bucium (muz.) bucin

  • 1. Instrument muzical de suflat în forma unui tub tronconic foarte lung, făcut din coajă de tei, din lemn sau din metal și folosit în special de ciobani pentru chemări și semnale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: trâmbiță tulnic 4 exemple
    exemple
    • Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag, Și din bucium cîteodată Să cînt hora legănată. COȘBUC, P. I 167.
      surse: DLRLC
    • Plîng tilingi, tălăngi răspund, Soarele apune, – Glas de bucium sună-n fund Ca o rugăciune. IOSIF, V. 74.
      surse: DLRLC
    • Tînguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atîta drag... EMINESCU, O. I 209.
      surse: DLRLC
    • Buciumul vuiește-n munte, sună valea de cimpoi. ALECSANDRI, P. A. 45.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Sunet scos cu acest instrument.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147.
        surse: DLRLC
  • 2. Tub de metal sau de carton în care se păstrează acte (făcute sul).
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Nu mă puteam opri de a o tot scoate [diploma] din buciumul ei de tinichea. La TDRG.
      surse: DLRLC
  • comentariu Varianta bucin nu se folosește pentru sensul (2.).
    surse: DLRLC

etimologie:

buciuma

  • 1. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65.
      surse: DLRLC
    • [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165.
      surse: DLRLC
    • Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177.
      surse: DLRLC
    • figurat Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv figurat A anunța, a vesti ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: anunța trâmbița vesti 3 exemple
      exemple
      • De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212.
        surse: DLRLC
      • poetic Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19.
        surse: DLRLC
      • Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.
        surse: DLRLC

etimologie: