5 intrări

37 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buci vt [At: H IV, 280 / V: bocșí, bucșí, butí / Pzi: bucesc / E: bucea] A pune o bucea la butucul roții.

BUCI s. m. pl. (Mold., Bucov., Transilv.) Fire scurte, de calitate inferioară, rămase de Ia melițarea inului și cînepii. V. canură. Așa e tineretul ista, bată-l să-l bată, zise moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci. CREANGĂ, A. 97.

BUC1 s. m. (Reg.; în loc. adv.) Într-un buc = imediat, într-o clipă, foarte repede. Et. nec.

BUC2, s. n. (2) buci, s. m., (Reg.) 1. S. n. Pleavă rămasă după vânturarea semințelor de cânepă sau de in, după măcinarea boabelor de porumb etc. 2. S. m. (La pl.) Scame rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cânepii. – Cf. alb. byk.

BÚCĂ, buci, s. f. (Pop.) 1. Fesă. 2. Obraz (1). – Lat. bucca „gură”.

BÚCĂ, buci, s. f. (Pop.) 1. Fesă. 2. Obraz (1). – Lat. bucca „gură”.

buc2 sm [At: TDRG / Pl: buci / E: vsl бокъ] (Reg) Fag bătrân.

buc1 sm [At: CREANGĂ, GL. / Pl: nct / E: nct] 1 (Pop; îlav) Într-un ~ Într-o clipă. 2 (Pop; îe) A fi ~ de foame A fi lihnit.

bu sf [At: TETRAEV. (1574), 207 / Pl: buci / E: ml bucca] (Pop) 1 Obraz. 2 (Pan) Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale șezutului Si: fesă, cur, fund.

BUC1 subst. (Reg., în loc. adv.) Într-un buc = imediat, într-o clipă, foarte repede. – Et. nec.

BUC2, (2) buci, s. m. (Reg.) 1. Pleavă rămasă după vânturarea semințelor de cânepă sau de in, după măcinarea boabelor de porumb etc. 2. (La pl.) Scame rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cânepii. – Cf. alb. byk.

BUC2 s. m. (Numai în expr.) Într-un buc = într-o clipă, în scurt timp, foarte repede. Și într-un buc [furnicile] au și ales năsipul de-o parte și macul de altă parte. CREANGĂ, P. 264. Într-un buc o droaie de porci sălbatici se strînseră acolo și erau să sfîrtice pe lup, dacă n-ar fi șters-o la papuc. ȘEZ. VI 155.

BUC3, buci, s. m. (Rar, Mold., Transilv.) Fag bătrîn. ◊ Expr. (A fi) de cînd bucii = (a fi) foarte bătrîn. Se încinse... o luptă, dar luptă ca de doi lupi turbați iar nu ca de două babe de cînd bucii. RETEGANUL, P. V 43.

BÚCĂ, buci, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (mai rar, ale botului vitelor) de la tîmplă în jos. În lături, buci grase, sătule! TOMA, C. V. 218. ◊ Expr. A face buci = a se îngrășa. 2. Fiecare dintre cele două părți cărnoase din regiunea posterioară a corpului omului și a vitelor. Să nu mă superi, că iau cureaua... și te ard peste buci. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 207.

BUC3, (2) buci, s. m. (Reg.) 1. Pleavă de cereale. 2. (La pl.) Firișoare de calitate inferioară rămase de la melițarea inului și a cânepii. – Comp. alb. buk „pleavă”.

BUC1 subst. (Reg., în expr.) Într-un buc = într-o clipă, foarte repede.

BUC2, buci, s. m. (Reg.) Fag bătrân. – Slav (v. sl. buku).

BÚCĂ, buci, s. f. 1. Fesă. 2. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tâmplă în jos. – Lat. bucca „gură”.

BÚCĂ ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (sau ale botului animalelor) de la tâmplă în jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale; fesă. /<lat. bucca

buc m. Mold. 1. pleava ce rămâne după baterea grânelor, cânepei, inului, câlților: aci sunt niște buci, pentru făcut saci CR.; 2. caier pe sfârșite: stau să sfârșesc și bucul ăsta; într’un buc, foarte de grabă, într’o clipă. [Origină necunoscută].

bucă f. 1. una din cele două părți în care se împarte fața prin nas dela gură până la tâmplă; 2. îmbucare: negăsind ursul nimic de bucă PANN; 3. pl. bucile șezutului. [Lat. BUCCA].

2) buc n., fără pl. (var. din buf) Nord. Într’un buc, îndată, imediat.

búcă f., pl. ĭ (lat. bŭcca, obraz; it. bocca, pv. sp. boca, fr. bouche, gură. V. bucal, bucată, îmbuc). Vest. Obraz. Ceva pentru bucă, ceva de îmbucat, de mîncare. Est ș.a. Fiecare din cele doŭă părțĭ ale șezutuluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!buci (scame) (reg.) s. m. pl.

!buc2 (fag) (reg.) s. m., pl. buci

búcă (pop.) s. f., g.-d. art. búcii; pl. buci

búcă s. f., g.-d. art. búcii; pl. buci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUCI s. pl. (Olt.) zgrebeni (pl.). (Buci de cânepă.)

*BUCI s. pl. (Olt.) zgrebeni (pl.). (~ de cînepă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buc (búci), s. m. 1. Scamă, cîlți. – 2. Coajă, cocoloș. Origine necunoscută. Cihac crede că expresia într-un buc „într-o clipă” se bazează pe un cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu pol. buch, rus. buch „zgomot”, cf. buh; însă pare a se potrivi mai bine cu sensul 1, de „scamă”, înțeles ca „pic, strop, cantitate neînsemnată”. Se folosește în Mold. și Trans.Der. bucos, adj. (cu părul încîlcit).

búcă (búci), s. f.1. Obraz, falcă. – 2. Fesă, șold. – Mr., megl. bucă. Lat. bŭcca „gură” (Pușcariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), cf. alb. bukë „pîine” (Meyer 51), ngr. βούϰϰa „îmbucătură”, it. bocca, prov., cat., sp., port. boca, fr. bouche. În rom. s-a păstrat sensul de „gură”; sensul de „obraz”, care a fost de asemenea propriu cuvîntului lat., apare în rom., în bretonul boc’h și în berberul abeqqa. Acest ultim sens, puțin obișnuit în est (ALR 23), pierde teren față de obraz, în esență datorită asocierii de idei necuviinciose pe care o sugerează; în schimb, sensul de „fese” este comun și general în rom. Cf. bucată, îmbuca. Cf. evoluția semantică în sens opus, în buză. Der. bucălat (var. bucălău, bucăliu, bucălăi), adj. (fălcos, gras); bucălai, adj. (despre oi, cu capul negru); bucar, s. n. (opritoare de ham). Derivarea și relațiile reciproce între bucălat și bucălai nu sînt clare. Cihac, I, 29 îl derivă pe bucălat de la un lat. *bucculentus, care pare foarte artificial, și imposibil din punct de vedere fonetic. Loewe 10 și DAR admit că bucălai „cu capul negru” a rezultat din compunerea lui bucă „obraz” la animale și, pe de altă parte, în ciuda evidentei identități a lui bucălat „gras” cu bucălai „cu capul negru”. Credem că trebuie mai curînd plecat de la var. bucălău, al cărui f. normal, bucălaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populară, ca fiind în legătură cu laie, cu care nu are nimic a face în realitate. Cu toate acestea, persistă dificultatea derivării lui bucălat plecîndu-se de la bucă; cf. Spitzer, Dacor., VI, 332, a cărui ipoteză (< bucca + latus) ni se pare nepotrivită. S-ar putea avea în vedere o primă der. pe baza suf. -lău (cf. fatăfătălău), prin care s-a format probabil un fals participiu bucălat.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da la buci expr. (obs.d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie sau cu un bărbat.

a o lua în buci expr. (obs.d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat

măciuci în buci! expr. (obs. – în propoziții afirmative) nimic

Intrare: buci (s.m.)
substantiv masculin (M98)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • buci
  • bucii
genitiv-dativ singular
plural
  • buci
  • bucilor
vocativ singular
plural
Intrare: buci (vb.)
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buci
  • bucire
  • bucit
  • bucitu‑
  • bucind
  • bucindu‑
singular plural
  • bucește
  • buciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucesc
(să)
  • bucesc
  • buceam
  • bucii
  • bucisem
a II-a (tu)
  • bucești
(să)
  • bucești
  • buceai
  • buciși
  • buciseși
a III-a (el, ea)
  • bucește
(să)
  • bucească
  • bucea
  • buci
  • bucise
plural I (noi)
  • bucim
(să)
  • bucim
  • buceam
  • bucirăm
  • buciserăm
  • bucisem
a II-a (voi)
  • buciți
(să)
  • buciți
  • buceați
  • bucirăți
  • buciserăți
  • buciseți
a III-a (ei, ele)
  • bucesc
(să)
  • bucească
  • buceau
  • buci
  • buciseră
Intrare: buc (expr.)
buc1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buc
  • bucul
  • bucu‑
plural
  • buci
  • bucii
genitiv-dativ singular
  • buc
  • bucului
plural
  • buci
  • bucilor
vocativ singular
plural
Intrare: buc (fag)
buc1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buc
  • bucul
  • bucu‑
plural
  • buci
  • bucii
genitiv-dativ singular
  • buc
  • bucului
plural
  • buci
  • bucilor
vocativ singular
plural
Intrare: bucă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bu
  • buca
plural
  • buci
  • bucile
genitiv-dativ singular
  • buci
  • bucii
plural
  • buci
  • bucilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buci (s.m.)

  • 1. Scame rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cânepii.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: zgrebeni un exemplu
    exemple
    • Așa e tineretul ista, bată-l să-l bată, zise moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci. CREANGĂ, A. 97.
      surse: DLRLC

etimologie:

bucă popular

  • 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase din regiunea posterioară a corpului omului și a vitelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fesă un exemplu
    exemple
    • Să nu mă superi, că iau cureaua... și te ard peste buci. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 207.
      surse: DLRLC
  • 2. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (mai rar, ale botului vitelor) de la tâmplă în jos; obraz.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: obraz un exemplu
    exemple
    • În lături, buci grase, sătule! TOMA, C. V. 218.
      surse: DLRLC

etimologie:

buc (expr.)

  • 1. regional locuțiune adverbială Într-un buc = într-o clipă, foarte repede.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: imediat (adv.) 2 exemple
    exemple
    • Și într-un buc [furnicile] au și ales năsipul de-o parte și macul de altă parte. CREANGĂ, P. 264.
      surse: DLRLC
    • Într-un buc o droaie de porci sălbatici se strînseră acolo și erau să sfîrtice pe lup, dacă n-ar fi șters-o la papuc. ȘEZ. VI 155.
      surse: DLRLC

etimologie:

buc (fag)

  • 1. rar regional Fag bătrân.
    surse: DLRLC DLRM
    • 1.1. expresie (A fi) de când bucii = (a fi) foarte bătrân.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Se încinse... o luptă, dar luptă ca de doi lupi turbați iar nu ca de două babe de cînd bucii. RETEGANUL, P. V 43.
        surse: DLRLC

etimologie: