2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A îmbucătăți. – Din bucată.

BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A îmbucătăți. – Din bucată.

bucăți vt [At: DEX2 / Pzi: ~țesc / E: bucată] (Pop) A face bucăți.

BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. A tăia sau a sfîșia în bucăți; a îmbucătăți. Cum numai au fost bucățit Petrea făt-frumos, au și început bivolii... a se bate. SBIERA, P. 122. Hîrbul mi l-ai bucățit. ALECSANDRI, P. P. 351. ◊ (Cu complement intern) Paloș din teacă scotea, Bucățele-l bucățea. TEODORESCU, P. P. 503.

BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. A tăia sau a sfâșia în bucăți; a îmbucătăți. – Din bucată.

A BUCĂȚÍ ~ésc tranz. (ființe sau obiecte) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a ciopârți; a ciocârti. /Din bucată

bucățesc v. tr. Fac bucățĭ, fragmentez. – În nord și bî-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bucățí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucățésc, imperf. 3 sg. bucățeá; conj. prez. 3 să bucățeáscă

bucățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucățésc, imperf. 3 sg. bucățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bucățeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUCĂȚÍ vb. v. îmbucătăți.

Intrare: bucățit
bucățit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucățit
  • bucățitul
  • bucățitu‑
  • bucăți
  • bucățita
plural
  • bucățiți
  • bucățiții
  • bucățite
  • bucățitele
genitiv-dativ singular
  • bucățit
  • bucățitului
  • bucățite
  • bucățitei
plural
  • bucățiți
  • bucățiților
  • bucățite
  • bucățitelor
vocativ singular
plural
Intrare: bucăți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bucăți
  • bucățire
  • bucățit
  • bucățitu‑
  • bucățind
  • bucățindu‑
singular plural
  • bucățește
  • bucățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucățesc
(să)
  • bucățesc
  • bucățeam
  • bucății
  • bucățisem
a II-a (tu)
  • bucățești
(să)
  • bucățești
  • bucățeai
  • bucățiși
  • bucățiseși
a III-a (el, ea)
  • bucățește
(să)
  • bucățească
  • bucățea
  • bucăți
  • bucățise
plural I (noi)
  • bucățim
(să)
  • bucățim
  • bucățeam
  • bucățirăm
  • bucățiserăm
  • bucățisem
a II-a (voi)
  • bucățiți
(să)
  • bucățiți
  • bucățeați
  • bucățirăți
  • bucățiserăți
  • bucățiseți
a III-a (ei, ele)
  • bucățesc
(să)
  • bucățească
  • bucățeau
  • bucăți
  • bucățiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bucăți

  • 1. popular A tăia sau a sfâșia în bucăți.
    exemple
    • Cum numai au fost bucățit Petrea făt-frumos, au și început bivolii... a se bate. SBIERA, P. 122.
      surse: DLRLC
    • Hîrbul mi l-ai bucățit. ALECSANDRI, P. P. 351.
      surse: DLRLC
    • Paloș din teacă scotea, Bucățele-l bucățea. TEODORESCU, P. P. 503.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • bucată
    surse: DEX '09 DEX '98