bușulit, ~ă a [At: JAHRESBER. IV, 326 / Pl: ~iți. ~e / E: bușuli] Trist.

bușlui v vz bușuli

bușuli [At: ANON. CAR. / V: ~șului, bușlui / Pzi: ~lesc / E: mg búsúlni] (Mgmr) 1 vr A se întrista. 2 vi A regreta.

bușului v vz bușuli

bușlui vb. IV. v. bușuli.

bușuli vb. IV. (reg.) 1 refl. A se întrista, a se amărî. 2 intr. A-i părea rău cuiva de ceva; a regreta. • prez.ind. -esc. și bușlui vb. IV. /<magh. búsul.

BUȘLUI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A (se) neliniști, a (se) tulbura; a (se) amărî, a (se) întrista. Au gîndit cum pre tine Ei să te bușluiască. VCC, 47. Bushlueskumĕ. Conturbor. Bushluiesk. Conturbo. AC, 331. Inima mea foarte se bușului. MISC. SEC. XVII. 96^r; cf. VCC, 8, 91; VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Variante: bușului (MISC. SEC. XVII, 96^r). Etimologie: magh. búsúlni. Vezi și bușluială, bușluitor. Cf. giutrui. verb

BUȘULUI vb. v. bușlui. verb

bușluĭésc V. mușluĭesc.

mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2.

bușulí, bușulésc, vb. IV refl. (reg.) a se supăra, a se amărî.