4 definiții pentru brum


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRUM s. n. Perturbație care poate să apară într-un sistem de transmisie audio, manifestându-se ca un zgomot de frecvență joasă, suprapus semnalului util. – Din germ. Brummen.

BRUM s. n. Perturbație care poate să apară într-un sistem de transmisie audio, manifestându-se ca un zgomot de frecvență joasă, suprapus semnalului util. – Din germ. Brummen.

brum sn [At: LTR2 / Pl: ~uri / E: ger Brummen] Perturbație într-un sistem de transmisie audio, ca un zgomot de frecvență joasă suprapus peste semnalul util.

BRUM s. n. zgomot perturbator la ieșirea amplificatoarelor de audiofrecvență, datorat alimentării lor de la rețeaua de curent electric alternativ. (< germ. Brummen)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: brum
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brum
  • brumul
  • brumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • brum
  • brumului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brum

  • 1. Perturbație care poate să apară într-un sistem de transmisie audio, manifestându-se ca un zgomot de frecvență joasă, suprapus semnalului util.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: