bruftului v vz bruftui

BRUFTULUÍ, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. A bruftui (2), a brusca. Cîntă... cînd e tare amărîtă, cînd o bruftuluiește jupîn Moțatu. STANCU, D. 353.

BRUFTULUÍ, bruftuluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bruftui (2). – Din bruft.

bruft sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă).

bruftui vt [At: DAMÉ, T. 103 / V: ~tului, ~ust~, ~uslui / E: nct] 1 (Reg) A arunca pe perete (cu mistria) un strat de bruftuială Si: a lipi, a tencui. 2 (Reg) A opări ceva în pripă. 3 (Fig) A arunca cuiva cuvinte aspre, pe un ton dur. Si: a certa Cf a brichini.

BRUFT, brufturi, s. n. (Mold.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria.

BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A arunca (pe perete) cu mistria un strat de bruft; a tencui. 2. Fig. A arunca (cuiva) cuvinte aspre, a vorbi pe un ton aspru, a ocărî; a repezi, a brusca. Totdeauna o bruftuia... și o ocăra cu imputarea că ea face ochi dulci logofătului. SANDU-ALDEA, U. P. 184.

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria. – Postverbal al lui bruftui.

BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft. 2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.

A BRUFTUÍ ~iésc tranz. 1) (pereți, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.

bruft n. lutul moale ce zidarul aruncă pe perete. [Origină necunoscută].

bruftuì v. 1. a tencui un zid; 2. fig. a se răsti, a brusca: începu s’o gonească și s’o bruftuiască.

bruft n., pl. urĭ (cp. cu praftură). Prima tencuială nenetezită aruncată pe zid.

bruftuĭésc v. tr. (d. bruft. V. pirsnesc). Acoper cu bruft. Fig. Bruschez cu vorba saŭ și cu ghĭontu.

bruftuluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiésc, imperf. 3 sg. bruftuluiá; conj. prez. 3 să bruftuluiáscă

bruftuluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiésc, imperf. 3 sg. bruftuluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuluiáscă

bruft (reg.) s. n., pl. brúfturi