BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, milen. III-II î. H. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului, diversificarea tipurilor de unelte și adâncirea diferențierilor sociale. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.

bronz sn [At: PONI, CH. 253 / Pl: ~uri / E: fr bronze] 1 Metal tare și sonor, format dintr-un aliaj de aramă și cositor, la care se adaugă câteodată zinc, plumb sau argint, din care se toarnă diverse obiecte. 2 (Îs) Epoca de ~ Epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea a. c. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului. 3 Obiect de artă făcut din bronz (1). 4 Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. 5 (Fig; îla) De ~ Puternic. 6 Culoare arămie a pielii căpătată în urma expunerii la soare sau la vânt.

bronz s.n. 1 (chim., tehn.) Aliaj binar sau ternar de cupru cu alte metale (staniu, aluminiu, plumb etc.), mai dur și mai rezistent decît cuprul, cu utilizări variate în tehnică. Chipul turnat în bronz (BOGZA). ◊ Loc.adj. De bronz = dens, solid, ferm. ∆ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, puternic. ♦ Ext. Obiect (de artă) făcut din acest aliaj. Pe un suport era un frumos bronz reprezentînd o pasăre. 2 (arheol.) Epoca de bronz (sau a bronzului) = perioadă preistorică a societății umane care se caracterizează prin descoperirea metalelor și generalizarea folosirii bronzului (milen. 2 î.Hr.). Vîrsta bronzului v. vîrstă. 3 (chim.) Pigment metalic de culoare galbenă-arămie, din care se face vopseaua de bronz. ◊ Praf de bronz v. praf. ♦ Vopsea de culoare galbenă-arămie, cu luciu metalic, folosită pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc. pentru a le proteja contra coroziunii sau pentru a le da un aspect plăcut. 4 Culoare arămie a pielii obținută în urma expunerii la soare, la vînt sau ca urmare a utilizării unor creme etc. 5 (și medalie de bronz) Medalie acordată celui clasificat pe locul al treilea la o competiție (sportivă). A obținut bronzul la bîrnă. • pl. -uri. /<fr. bronze.

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur și mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epocă din istoria societății umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î. cr. și se caracterizează prin descoperirea metalelor și a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbenă, cu care se vopsește un obiect. ♦ Culoare arămie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu cositor sau cu aluminiu, siliciu sau beriliu (putînd conține și plumb, zinc sau nichel); are proprietăți superioare alamei și este folosit în industria de mașini și la turnarea statuilor, candelabrelor etc. Chipul turnat în bronz apare, nobil și grav, lîngă cetatea Făgărașului. BOGZA, C. O. 286. Versul era corect... de o limpezime de cristal, – dar focul, emoțiunea care se toarnă deodată ca bronzul cît e fluid; lipsea mai din toate poeziile lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 76. Vrînd să-l aline. Îi arătară două statuete de bronz. NEGRUZZI, S. I 203. ◊ Fig. Calul Generalului necheză cu vocea lui de bronz. EMINESCU, N. 14. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică situată între epoca de piatră și cea de fier și caracterizată prin descoperirea metalelor și a bronzului, din care încep să se facă unelte de muncă, arme ețc. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ◊ Statuie, statuetă sau alt obiect de artă făcut din bronz. În largul mijloc de alei Stau cepe de veghe șapte zmei încremeniți în bronz măreț. TOMA, C. V. 47.

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu unul sau cu mai multe elemente (cu excepția zincului), mai dur și mai rezistent decît cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, caracterizată prin descoperirea metalelor și a bronzului, din care s-au făcut arme și unelte de muncă. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de artă făcut din bronz. – Fr. bronze.

BRONZ s.n. Aliaj de cupru cu unul sau mai multe metale, mai dur și mai rezistent decît cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, corespunzătoare mileniului al II-lea î.e.n., caracterizată prin apariția și dezvoltarea uneltelor și armelor de bronz. ♦ Obiect, (spec.) statuie, statuetă de bronz. ◊ Caracter de bronz caracter tare, de neclintit. [< fr. bronze, it. bronzo].

BRONZ s. n. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur și mai rezistent decât cuprul. ♦ (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv și opac; caracter de ~ = caracter tare. ◊ (p. ext.) obiect de artă din bronz. ◊ pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugrăveli etc. (< fr. bronze)

BRONZ ~uri n. 1) Aliaj de cupru cu alte metale (aluminiu, plumb, staniu etc.), rezistent la coroziune, cu diverse utilizări în tehnică. * Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii caracterizată prin descoperirea bronzului și prin folosirea uneltelor și a armelor din acest metal. 2) Obiect (de artă) turnat din acest aliaj. * Caracter de ~ caracter dârz și neclintit. /<fr. bronze

bronz n. 1. metal artificial, aliaj de aramă, cositor și zinc; dintr’însul se fac monede, clopote, tunuri, instrumente muzicale; 2. clopot de bronz; 3. fig. nesimțitor: inimă de bronz.

*bronz n., pl. urĭ (fr. bronze, d. it. bronzo, care vine d. pers. birinğ, aramă. Cp. și cu vgr. bronteîon, mașină de imitat tunetu la teatru). Un aliaj galben compus din aramă, cositor și zinc. Obiect de bronz (medalie, statuetă ș.a.). Poet. Tun: bronzu tună.

bronz s. n., (obiecte) pl. bronzuri

bronz s. n., (obiecte) pl. bronzuri

bronz s. n., (obiecte de bronz) pl. bronzuri

bronz, -zuri (obiecte de bronz).

bronz (bronzuri), s. n. – Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc. Fr. bronze. – Der. bronza, vb. (a acoperi un obiect cu un strat de bronz; a deveni negru datorită soarelui, a pîrli, a arde soarele); bronzărie, s. f. (atelier de bronzaj).

Aes triplex (lat. „Triplu bronz”) Horațiu, Ode (I, 3, 9) – Expresie ce semnifică cutezanța, forța, vitejia. Vezi explicații la Impavidum ferient ruinae. În romanul Anette et Sylvie, din ciclul L’âme enchantée (Inimă vrăjită) Romain Rolland spune despre personajul Roger: „De fapt, defectele lui erau defecte de slăbiciune. Și amuzant era că el poza în forță… Omul de bronz… Aes triplex”. LIT.

Exegi monumentum aere perennius (lat. „Am înălțat un monument mai durabil decît bronzul”) – este primul vers din a 30-a odă, cu care-și încheie Horațiu a treia carte a odelor sale. Celebrul poet latin, cizelînd fiecare vers, șlefuind fiecare cuvînt, și-a îngăduit, la sfîrșitul culegerii primelor trei cărți, să-și compare opera cu un monument, ce va rezista vremilor. Aceste cuvinte nu trebuie interpretate ca o lăudăroșenie, ca o lipsă de modestie, ci ca o recunoaștere conștientă a unei strădanii merituoase, a unei munci asidue săvîrșite cu succes. În acest sens se și întrebuințează versul lui Horațiu, spre a desemna îndeplinirea unei lucrări ce va dăinui peste vremuri. Cu aceeași semnificație, Pușkin a scris poezia cu titlul Exegi monumentum, ce se referă la opera lăsată: „Cioplit-am nu cu mîna, un monument spre care Vor fi cărări bătute într-una de popor”... Expresia se citează în trei feluri: numai prima jumătate (Exegi monumentum), sau numai a doua jumătate (aere perennius), sau versul în întregime – toate variantele avînd același înțeles. LIT.