BRODEALĂ, brodeli, s. f. (Rar) Potrivire (de vorbe). E o armonie de silabe în exprimarea oricărei legi universale; o brodeală ritmică, pînă și în tabla lui Pitagora. VLAHUȚĂ, O. A. 224. ◊ Loc. adv. (Învechit) Din brodeală = din întîmplare. Din brodeală, văzui... o corabie. GORJAN, H. I 121.