4 definiții pentru brilănțel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

brilănțél sn [At: CARAGIALE, ap. CADE / Pl: ~e / E: briliant + -el] 1-2 (Șhp) Briliant (mic).

BRILĂNȚÉL, brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant.Briliant + suf. -el.

BRILĂNȚÉL, brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant.Briliant + suf. -el.

BRILĂNȚÉL, brilănțele, s. n. (Familiar) Diminutiv al lui briliant. Acriviții-i dă un inel cu un brilănțel de toată frumusețea. CARAGIALE, O. II 248.

BRILĂNȚÉL, brilănțele, s. n. Diminutiv al lui briliant1.

Intrare: brilănțel
brilănțel substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brilănțel
  • brilănțelul
  • brilănțelu‑
plural
  • brilănțele
  • brilănțelele
genitiv-dativ singular
  • brilănțel
  • brilănțelului
plural
  • brilănțele
  • brilănțelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brilănțel

  • 1. Diminutiv al lui briliant.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Acriviții-i dă un inel cu un brilănțel de toată frumusețea. CARAGIALE, O. II 248.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Briliant + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09