2 intrări
4 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
brehău sm [At: CANTEMIR, IST. 71 / Pl: ~ăi / E: ucr брекхати] Câine care latră.
BREHĂU s. m. (Mold.) Cîine care latră. Pre dulăi și pre cotei și pre alalți brehăi, pre toți la un loc afla. CANTEMIR, IST. Etimologie: brehăi + suf. -ău. Vezi și brehăi, brehăit, brehăitură. substantiv masculin
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de dante
- acțiuni
brehăŭ m. Vechĭ. Cîne care brehăĭește.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
BREHĂU subst. (denumirea unui cîine brehuitor „lătrător”). 1. Brehoe, Pahomie, mold. (Sd VII 231); Brehoi (17 B III 204); Brehuești s. (Dm); Brehoaia t. 2. + Brehășești s. < *Breh(ău) suf. -aș; contras în Brăișești s. (Isp II2). 3. De altă origine (?): Brehențe (17 A IV 35).
- sursa: Onomastic (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: Brehău
Intrare: brehău
brehău substantiv masculin
| substantiv masculin (M69) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)