2 intrări

4 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

brehắu sm [At: CANTEMIR, IST. 71 / Pl: ~ăi / E: ucr брекхати] Câine care latră.

BREHĂU s. m. (Mold.) Cîine care latră. Pre dulăi și pre cotei și pre alalți brehăi, pre toți la un loc afla. CANTEMIR, IST. Etimologie: brehăi + suf. -ău. Vezi și brehăi, brehăit, brehăitură. substantiv masculin

brehắŭ m. Vechĭ. Cîne care brehăĭește.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BREHĂU subst. (denumirea unui cîine brehuitor „lătrător”). 1. Brehoe, Pahomie, mold. (Sd VII 231); Brehoi (17 B III 204); Brehuești s. (Dm); Brehoaia t. 2. + Brehășești s. < *Breh(ău) suf. -aș; contras în Brăișești s. (Isp II2). 3. De altă origine (?): Brehențe (17 A IV 35).

Intrare: Brehău
Brehău nume propriu
nume propriu (I3)
  • Brehău
Intrare: brehău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brehău
  • brehăul
  • brehău‑
plural
  • brehăi
  • brehăii
genitiv-dativ singular
  • brehău
  • brehăului
plural
  • brehăi
  • brehăilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)