12 definiții pentru brecie

brecie1 sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~ii / E: nct] (Reg) Nuia lungă, groasă și rezistentă Cf joardă.

brecie2 sf [At: DN3 / E: ger Breccie, it breccia] Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de minerale sau roci dure.

BRÉCIE, brecii, s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din germ. Breccie.

BRÉCIE s. f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colțuroase de dimensiuni mari și ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din germ. Breccie.

BRÉCIE s. f. Rocă sedimentară constituită din bucăți colțuroase de alte roci, legate între ele cu un ciment calcaros, silicios etc. – Germ. Breccie.

brécie (-ci-e) s. f., art. brécia (-ci-a), g.-d. art. bréciei; pl. brécii, art. bréciile (-ci-i-)

BRÉCIE s.f. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de minerale sau roci dure. [Gen. -iei. / < germ. Breccie, it. breccia – pietriș].

BRÉCIE s. f. rocă detritică rezultată prin cimentarea grohotișurilor, a sfărâmăturilor altor roci dure. (< germ. Breccie, it. breccia)

BRÉCIE ~i f. geol. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de alte roci sau minerale dure. [Art. brecia; G.-D. breciei; Sil. -ci-e] /<germ. Breccie


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

brécie s. f. (sil. -ci-e), art. brécia (sil. -ci-a), g.-d. art. bréciei; pl. brécii, art. bréciile (sil.-ci-i-)

brecie, (engl.= breccia) termen generalizat pentru a defini dep. consolidate, alcătuite din fragmente angulare, de origine epiclastică, piroclastică sau cataclastică. 1. b. sedimentară, care provine din sedimentarea unor grohotișuri (b. extrafor-mațională) sau a unor fragmente rupte la suprafața sedimentelor acumulate într-un baz. (b. intraformațională). 2. b. vulcanică, produs piroclastic de cimentare a unor blocuri provenite prin explozie și erupție vulcanică; 3. b. cataclastică = b. de zdrobire = b. tectonică, provine prin metamorfism dinamic, de obicei în jurul unor zone de falie; 4. b. de oase, dep. lenticular sau stratiform, alcătuit din oase, fragmente de oase, dinți, solzi de pești, coprolite etc. prinse într-un ciment. Mineralogic, b.o. este bogată în colofan și de aceea se identifică cu un dep. fosfatic. B.o. sunt frecvente în peșteri și în golurile carstice. Sin. bone-bed.

BRÉCIE (< it. breccia „pietriș, prundiș”) s. f. Rocă sedimentară detritică consolidată, în compoziția căreia intră fragmente colțuroase de roci preexistente, de dimensiuni și compoziție mineralogică diferite. Poate fi: b. vulcanică (roci magmatice cimentate prin lava eruptivă); b. piroclastică (produse colțuroase ale exploziei exogenă); b. tectonică (formată din fragmente provenite din rocile aflate în zonele de fractură ale scoarței Pămîntului, cimentate ulterior prin intermediul materialelor transportate de apele hidrotermale); b. sedimentară (la bazele pantelor din grohotișul depus).

Intrare: brecie
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brecie
  • brecia
plural
genitiv-dativ singular
  • brecii
  • breciei
plural
vocativ singular
plural