opțiuni

2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRĂNUÍRE, brănuiri, s. f. Acțiunea de a brănui și rezultatul ei.

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A impregna cu grăsimi topite pieile tăbăcite, pentru a le face mai elastice, mai suple, mai rezistente și impermeabile în vederea utilizării lor în scopuri tehnice. – Et. nec.

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A impregna cu grăsimi topite pieile tăbăcite, pentru a le face mai elastice, mai suple, mai rezistente și impermeabile în vederea utilizării lor în scopuri tehnice. – Et. nec.

brănui vt [At: DA ms / Pzi: ~esc / E: nct] A impregna cu grăsimi topite pieile tăbăcite, pentru a le face mai elastice, mai suple, mai rezistente și impermeabile.

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. (În industria pielăriei) A supune pielea tăbăcită (din care se fac curele de transmisie; unei operații de îmbibare cu seu topit la 80°. – Variantă: brenói vb. IV.

BRENOÍ vb. IV v. brănui.

BRENOÍRE s. f. v. brănuire.[1]

  1. Brănuire nu este definit. — gall

BRĂNUÍ, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pielea tăbăcită (din care se fac curele de transmisie) unei operații de îmbibare cu seu topit la 80°.

BRENOÍRE s.f. Operație de ungere a pieselor prin impregnare cu grăsimi în stare topită. [Pron. -no-i-. / după germ. Einbrennung].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brănuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brănuiésc, imperf. 3 sg. brănuiá; conj. prez. 3 să brănuiáscă

brănuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brănuiésc, imperf. 3 brănuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. brănuiáscă

brenoíre s. f., g.-d. art. brenoírei


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BRĂNUÍRE (< germ.) s. f. Operație de impregnare cu grăsimi topite a pieilor tăbăcite pentru a le face mai elastice, mai rezistente și hidrofobe, în vederea utilizării lor în scopuri tehnice.

Intrare: brănuire
brănuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brănuire
  • brănuirea
plural
  • brănuiri
  • brănuirile
genitiv-dativ singular
  • brănuiri
  • brănuirii
plural
  • brănuiri
  • brănuirilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brenoire
  • brenoirea
plural
  • brenoiri
  • brenoirile
genitiv-dativ singular
  • brenoiri
  • brenoirii
plural
  • brenoiri
  • brenoirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: brănui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • brănui
  • brănuire
  • brănuit
  • brănuitu‑
  • brănuind
  • brănuindu‑
 singular plural
  • brănuiește
  • brănuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • brănuiesc
 (să)
  • brănuiesc
  • brănuiam
  • brănuii
  • brănuisem
a II-a (tu)
  • brănuiești
 (să)
  • brănuiești
  • brănuiai
  • brănuiși
  • brănuiseși
a III-a (el, ea)
  • brănuiește
 (să)
  • brănuiască
  • brănuia
  • brănui
  • brănuise
plural I (noi)
  • brănuim
 (să)
  • brănuim
  • brănuiam
  • brănuirăm
  • brănuiserăm
  • brănuisem
a II-a (voi)
  • brănuiți
 (să)
  • brănuiți
  • brănuiați
  • brănuirăți
  • brănuiserăți
  • brănuiseți
a III-a (ei, ele)
  • brănuiesc
 (să)
  • brănuiască
  • brănuiau
  • brănuiră
  • brănuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • brenoi
  • brenoire
  • brenoit
  • brenoitu‑
  • brenoind
  • brenoindu‑
 singular plural
  • brenoiește
  • brenoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • brenoiesc
 (să)
  • brenoiesc
  • brenoiam
  • brenoii
  • brenoisem
a II-a (tu)
  • brenoiești
 (să)
  • brenoiești
  • brenoiai
  • brenoiși
  • brenoiseși
a III-a (el, ea)
  • brenoiește
 (să)
  • brenoiască
  • brenoia
  • brenoi
  • brenoise
plural I (noi)
  • brenoim
 (să)
  • brenoim
  • brenoiam
  • brenoirăm
  • brenoiserăm
  • brenoisem
a II-a (voi)
  • brenoiți
 (să)
  • brenoiți
  • brenoiați
  • brenoirăți
  • brenoiserăți
  • brenoiseți
a III-a (ei, ele)
  • brenoiesc
 (să)
  • brenoiască
  • brenoiau
  • brenoiră
  • brenoiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brănuire brenoire

  • 1. Acțiunea de a brănui și rezultatul ei.
    surse: DLRM

etimologie:

brănui brenoi

  • 1. A impregna cu grăsimi topite pieile tăbăcite, pentru a le face mai elastice, mai suple, mai rezistente și impermeabile în vederea utilizării lor în scopuri tehnice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: