9 definiții pentru bontăni


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bontăni vi [At: CREANGĂ, ap. DDRF / V: i / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) A ciocăni.

BONTĂNÍ, bontănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Mold., Bucov., Transilv.) A bate, a lovi (cu zgomot) în ceva; a ciocăni, a bocăni. Lovea cînd într-un copaci, cînd în altul, de răsuna toată pădurea! Auzind zmeul vuietul acesta, s-au dus să vadă cine bontănește acolo. SBIERA, P. 78. 2. Tranz. A lovi (pe cineva) cu putere; a buși. Îl apucară munții [pe lup] intre capete și mi-l bontăniră, de nu putu ieși nici înainte, nici îndărăt. RETEGANUL, P. III 37.

BONTĂNÍ, bontănesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A lovi cu (zgomot) în ceva; a ciocăni, a bocăni. ♦ Tranz. A lovi pe cineva cu putere; a buși. – Din magh. bantani.

bontănì v. a bate, a lovi: bontănind mai tare la ușă CR. [Onomatopee].

bontănésc v. intr. (cp. cu bontăluĭesc, bocănesc și ung. bontani, a desface, a nimici). Nord. Bocănesc, cĭocănesc, fac zgomot. V. refl. Mă bat cu zgomot: s’au burzuluit și s’au bontănit pînă s’a trezit fata (rev. I Crg. 4, 204).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BONTĂNÍ vb. v. bate, bocăni, ciocăni, pocăni.

bontăni vb. v. BATE. BOCĂNI. CIOCĂNI. POCĂNI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bontăní, bontănesc, (băntălui), vb. tranz. – (reg.) A ciocăni, a bate cu putere, a bocăni: „Spărietu’ de noapte, / De câni, / De mâț, / De bontănit, / De răstit” (Bilțiu, 1990: 317). – Et. nec. (MDA); cf. magh. bántani (NDU); probabil din bont, contaminat cu bocăni.

bontăní, (băntălui), vb. tranz. – A ciocăni, a bate cu putere, a bocăni: „Spărietu’ de noapte, / De câni, / De mâț, / De bontănit, / De răstit” (Bilțiu 1990: 317). – Cf. magh. bántani (NDU); Probabil din bont, contaminat cu bocăni.

Intrare: bontăni
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bontăni
  • bontănire
  • bontănit
  • bontănitu‑
  • bontănind
  • bontănindu‑
singular plural
  • bontănește
  • bontăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bontănesc
(să)
  • bontănesc
  • bontăneam
  • bontănii
  • bontănisem
a II-a (tu)
  • bontănești
(să)
  • bontănești
  • bontăneai
  • bontăniși
  • bontăniseși
a III-a (el, ea)
  • bontănește
(să)
  • bontănească
  • bontănea
  • bontăni
  • bontănise
plural I (noi)
  • bontănim
(să)
  • bontănim
  • bontăneam
  • bontănirăm
  • bontăniserăm
  • bontănisem
a II-a (voi)
  • bontăniți
(să)
  • bontăniți
  • bontăneați
  • bontănirăți
  • bontăniserăți
  • bontăniseți
a III-a (ei, ele)
  • bontănesc
(să)
  • bontănească
  • bontăneau
  • bontăni
  • bontăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bontăni

etimologie: