2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

boncăluire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: boncălui] 1 (D. cerbi și bovine) Emitere de sunete specifice în perioada de rut Cf boncălui (1). 2 Boncăire (2). 3 Urlat. 4 Mormăit.

boncălui vir [At: H. I, 99 / Pzi: ~esc / E: nct] 1-2 (D. cerbi și bovine) A scoate sunete specifice rasei în perioada de rut Si: a boncăi (1). 3-4 A boncăi (2). 5-6 (D. oameni) A urla. 7-8 (D. oameni) A mormăi.

BONCĂLUÍ, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec.

BONCĂLUÍ, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec.

BONCĂLUÍ, boncăluiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre unele animale) A scoate mugete sau răgete puternice, prelungi și plîngătoare. Ici-colo boncăluiesc vițeii, lingîndu-și boturile moi și umede, dornici de ugerele pline ale vacilor. CAMILAR, TEM. 43. S-a aflat de la starostele Nechifor și de la alți vînători vechi că cerbii au boncăluit mai devreme în ist-an. SADOVEANU, F. J. 426. Numai iată ce aude Harap-Alb un muget înădușit: cerbul venea boncăluind. CREANGĂ, P. 225. 2. (Despre oameni) A produce sunete asemănătoare cu un muget. Afanasie puse la gură cornul răsucit de bou și boncălui cu bătăi grăbite de limbă. SADOVEANU, J. 178.

BONCĂLUÍ, boncăluiesc, vb. IV. Refl. și intranz. A scoate mugete sau răgete puternice, prelungi (în timpul împerecherii).

A BONCĂLUÍ ~iéște intranz. (despre animale erbivore mari) A rage prelung, chemător și puternic (în perioada de rut, în timpul unei lupte etc.). /Orig. nec.

boncă(lu)ì v. Mold. 1. a rage: cerbul venia boncăluind CR.; 2. a scânci (de copii). [Ceh. BUNKATI, a mormăi].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

boncăluí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. boncăluiéște, imperf. 3 sg. boncăluiá; conj. prez. 3 să boncăluiáscă

boncăluí vb., ind. prez. 3 sg. boncăluiéște, imperf. 3 sg. boncăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. boncăluiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BONCĂLUÍ vb. v. boncăi.

BONCĂLUI vb. a boncăi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui. (Cerbul ~ în timpul rutului.)

Intrare: boncăluire
boncăluire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boncăluire
  • boncăluirea
plural
  • boncăluiri
  • boncăluirile
genitiv-dativ singular
  • boncăluiri
  • boncăluirii
plural
  • boncăluiri
  • boncăluirilor
vocativ singular
plural
Intrare: boncălui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • boncălui
  • boncăluire
  • boncăluit
  • boncăluitu‑
  • boncăluind
  • boncăluindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • boncăluiește
(să)
  • boncăluiască
  • boncăluia
  • boncălui
  • boncăluise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • boncăluiesc
(să)
  • boncăluiască
  • boncăluiau
  • boncălui
  • boncăluiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

boncălui

  • 1. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: boncăi rage râncăi râncălui 3 exemple
    exemple
    • Ici-colo boncăluiesc vițeii, lingîndu-și boturile moi și umede, dornici de ugerele pline ale vacilor. CAMILAR, TEM. 43.
      surse: DLRLC
    • S-a aflat de la starostele Nechifor și de la alți vînători vechi că cerbii au boncăluit mai devreme în ist-an. SADOVEANU, F. J. 426.
      surse: DLRLC
    • Numai iată ce aude Harap-Alb un muget înădușit: cerbul venea boncăluind. CREANGĂ, P. 225.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre oameni) A produce sunete asemănătoare cu un muget.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Afanasie puse la gură cornul răsucit de bou și boncălui cu bătăi grăbite de limbă. SADOVEANU, J. 178.
      surse: DLRLC

etimologie: