2 intrări

3 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

boncălăire sf vz boncăire

boncălăi v vz boncăi

boncălăĭésc și -uĭésc v. intr. (ca și mă boncăi). Mold. Munt. Mugesc furios vorbind de boĭ, bivolĭ și cerbĭ. Fig. Iron. Mă boncăĭ, plîng mult și tare. – În P.P. și răncăluĭesc (poate supt infl. luĭ răcnesc).

Intrare: boncălăire
boncălăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boncălăire
  • boncălăirea
plural
  • boncălăiri
  • boncălăirile
genitiv-dativ singular
  • boncălăiri
  • boncălăirii
plural
  • boncălăiri
  • boncălăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: boncălăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • boncălăi
  • boncălăire
  • boncălăit
  • boncălăitu‑
  • boncălăind
  • boncălăindu‑
singular plural
  • boncălăiește
  • boncălăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • boncălăiesc
(să)
  • boncălăiesc
  • boncălăiam
  • boncălăii
  • boncălăisem
a II-a (tu)
  • boncălăiești
(să)
  • boncălăiești
  • boncălăiai
  • boncălăiși
  • boncălăiseși
a III-a (el, ea)
  • boncălăiește
(să)
  • boncălăiască
  • boncălăia
  • boncălăi
  • boncălăise
plural I (noi)
  • boncălăim
(să)
  • boncălăim
  • boncălăiam
  • boncălăirăm
  • boncălăiserăm
  • boncălăisem
a II-a (voi)
  • boncălăiți
(să)
  • boncălăiți
  • boncălăiați
  • boncălăirăți
  • boncălăiserăți
  • boncălăiseți
a III-a (ei, ele)
  • boncălăiesc
(să)
  • boncălăiască
  • boncălăiau
  • boncălăi
  • boncălăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)