3 definiții pentru bonț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bonț sn [At: STANCU, D. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Vârf. 2 Sfârc.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Regional) Vîrf, colț. Iarba nu și-a scos bonțul afară. STANCU, D. 121. ♦ Sfîrc. Înfofolite în resturile cămășii lui Uie, fetițele [nou născute] caută bonțurile țîțelor. STANCU, D. 200.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Reg.) Vârf, colț. ♦ Sfârc.

Intrare: bonț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bo
  • bonțul
  • bonțu‑
plural
  • bonțuri
  • bonțurile
genitiv-dativ singular
  • bo
  • bonțului
plural
  • bonțuri
  • bonțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bonț

etimologie: