9 definiții pentru boceală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BOCEÁLĂ, boceli, s. f. (Fam.) Faptul de a (se) boci.Boci + suf. -eală.

bocea sf [At: ISPIRESCU, L. 388 / Pl: ~eli / E: boci + -eală] Văicăreală. corectată

BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a (se) boci.Boci + suf. -eală.

BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a se boci; tînguire, văicăreală. Văzînd însă, că cu boceala nu o scoate la nici un căpătii, se rușină singur de sine. ISPIRESCU, L. 388.

BOCEÁLĂ, boceli, s. f. Faptul de a (se) boci; tânguire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

boceálă (fam.) s. f., g.-d. art. bocélii; pl. bocéli

boceálă s. f., g.-d. art. bocélii; pl. bocéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BOCEA s. bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Ce e ~ asta?)

Intrare: boceală
substantiv feminin (F57)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bocea
  • boceala
plural
  • boceli
  • bocelile
genitiv-dativ singular
  • boceli
  • bocelii
plural
  • boceli
  • bocelilor
vocativ singular
plural

boceală

etimologie:

  • Boci + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09