8 definiții pentru bocănitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bocănitúră sf [At: DUNĂREANU, CH. 10 / Pl: ~ri / E: bocăni + -(i)tură] 1-2 Bocănit (1, 4).

BOCĂNITÚRĂ, bocănituri, s. f. Bocănit. – Bocăni + suf. -tură.

BOCĂNITÚRĂ, bocănituri, s. f. Bocănit. – Bocăni + suf. -tură.

BOCĂNITÚRĂ, bocănituri, s. f. Zgomotul produs prin bocănire; bocănit. De-afară veneau bocăniturile în fugă ale unor bocanci. CAMILAR, N. I 81. Tăcură lucrătorii, lăsînd loc huruitului mașinilor și bocăniturilor greoaie și repezi ale ciocanului. ARDELEANU, D. 249. Pe cînd bătrînul era aproape să-și isprăvească mîncarea, auzi cîteva bocănituri grele. DUNĂREANU, CH. 8.

BOCĂNITÚRĂ, bocănituri, s. f. Bocănit; zgomot produs prin lovire repetată cu un obiect tare. – Din bocăni + suf. -(i)tură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bocănitúră s. f., g.-d. art. bocănitúrii; pl. bocănitúri

bocănitúră s. f., g.-d. art. bocănitúrii; pl. bocănitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BOCĂNITÚRĂ s. 1. v. bocănit. 2. v. bătaie.

BOCĂNITU s. 1. bocăneală, bocănit, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală, bontănitură. (O ~ ritmică.) 2. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, ciocăneală, ciocănire, ciocănitură, (reg.) tocănire, tocănit. (Se aude o ~ în ușă.)

Intrare: bocănitură
bocănitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bocănitu
  • bocănitura
plural
  • bocănituri
  • bocăniturile
genitiv-dativ singular
  • bocănituri
  • bocăniturii
plural
  • bocănituri
  • bocăniturilor
vocativ singular
plural

bocănitură

etimologie:

  • Bocăni + sufix -tură.
    surse: DEX '98 DEX '09