BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin lovirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.

bocănít sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: bocăni] 1 Lovire repetată cu un obiect tare în ceva Si: bocănitură (1). 2 Tropăială. 3 Ciocnit¹. 4 Zgomotul produs de bocănit (1) Si: bocănitură (2).

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin izbirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și zgomotul produs de lovire; bocănitură. Un timp au tăcut, ascultîndu-și bocănitul pașilor pe asfalt. GALAN, Z. R. 346. Un bocănit în ușă le rupse vorba. DUNĂREANU, CH. 215.

BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei.

bocănit n. 1. lucrarea de a bocăni; 2. fam. trânteală: să mănânce bocănit.

BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rânduri cu un obiect tare în ceva; a ciocăni. – Boc + suf. -ăni.

băcăní² vi vz bocăni corectată

băcănit⁴, ~ă a vz bocănit²

băcănit² sn vz bocănit¹

bocăní [At: ALECSANDRI, T. 14 / V: (reg) băc-, -coni / Pzi: ~nesc, (rar) bocăn / E: boc + -ăni] 1 vi A lovi, de repetate ori, cu un obiect tare în ceva. 2 vi A tropăi. 3-4 vit A (se) ciocni.

BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A ciocăni, a izbi cu un obiect tare în ceva. – Boc + suf. -ăni.

BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A bate sau a lovi în repetate rînduri cu un obiect tare în ceva. Se frămînta pe scaun, bocănea din picioare. CAMILAR, N. II 142. Adevărat, a întărit Neonii Roșea, bocănind cu cizmele în bătătura de lut. SADOVEANU, P. M. 15. După ce-și scutură cizmele, bocăni la ușă. DUNĂREANU, N. 24. Moș Vasile mai bocănește în chingi, cearcă tăria cîrmei și spune lui Toader să bage de seamă la cot. VLAHUȚĂ, O. A. II 169. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Bocancii lui Eftimie... bocăneau izbindu-se de pietre. DUMITRIU, N. 242. Bocancii bocăneau rar, coborînd treaptă cu treaptă. CAMILAR, N. I 347. – Pers. 3 și: bocăne (TOMA, C. V. 216).

BOCĂNÍ, bocănesc, vb. IV. Intranz. A lovi în repetate rânduri cu un obiect tare în ceva. – Din boc¹.

A BOCĂNÍ ~ésc intranz. A produce un zgomot prin lovire repetată (într-un obiect tare); a ciocăni. /Din boc

bocănì v. 1. a bate cu ciocanul: bocănește în căldare; 2. a lovi: toți bocăniau la ușă CR.; 3. refl. a se îmbolnăvi. [V. boc!].

bocănésc v. intr. (imit. d. boc-boc). Lovesc mult cu cĭocanu, cu degetu ș.a. ce tot bocănițĭ în gard?

bocănít s. n.

bocănít s. n.

bocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bocănésc / bócăn, imperf. 3 sg. bocăneá; conj. prez. 3 să bocăneáscă / să bócăne