blojitúră sf [At: CANTEMIR, HR. 139/5 / Pl: ~ri / E: blojit + -ură] (Înv; nob; fig) Murdărie.

BLOJITURĂ s. f. (Mold.) Defăimare, scornitură. Poveastea a unei adevărate istorii în urechile și gurile a unor băsnuitori căzînd, în putoase și grozave blojituri să preface. CANTEMIR, HR. Etimologie: bloji + suf. -tură. Vezi și blojeritor, blojeritură, blojori. Cf. balamuție, blojeritură, clevetă, mozavirie, ponos. substantiv feminin