2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bleasc2 sm [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~uri[1] / E: nct] (Reg; sst) Stomac.

  1. Incongruență morfologică pentru sm. — Ladislau Strifler

bleasc1 sms [At: LB / V: blesc sm / E: vsl блѣcχъ „luciu”] (Trs; îvp) 1 Salivă. 2 (Trs; Buc) Sufletul animalelor Cf abur. 3 (Trs; Buc; irn; prt) Sufletul omului. 4 (Reg) Grai.

bleasc n. Mold. sufletul dobitoacelor. [Slav. BLĔSKŬ, fulger: aci sufletul animal e comparat cu o scânteie sau lumină fulgerătoare, aiurea cu un fum (v. abur)].

bleasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. blĭeskŭ, blĭskŭ, fulger, sclipire. V. bleștesc, lișteav). Vest orĭ nord. Rar. Suflet (de animal). a-țĭ lăsa gura bleasc, a-țĭ lăsa gura apă, a-țĭ veni mare poftă de o mîncare. Adv. Arg. Plin, încărcat, împopoțonat: cu pĭeptu bleasc de medaliĭ.

bleașc i [At: DEX2 / E: fo] (Și repetat) Cuvânt care imită zgomotul mersului prin băltoace.

BLEAȘC interj. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul umbletului prin băltoace. – Onomatopee.

BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul umbletului prin băltoace. – Onomatopee.

BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul pe care îl face cineva când merge prin băltoace. – Onomatopee.

BLEÁȘC interj. (se folosește pentru a imita zgomotul umbletului prin băltoace) Fleașc. /Onomat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLEASC s. v. spirit, suflet.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bleasc s.m. (reg.) 1. suflet de animal. 2. grai, vorbă. 3. salivă, bale.

Intrare: bleasc
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bleasc
  • bleascul
  • bleascu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • bleasc
  • bleascului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: bleașc
bleașc interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • bleașc
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bleașc

  • 1. Cuvânt care imită zgomotul umbletului prin băltoace.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: