7 definiții pentru blaznă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bláznă sf [At: PSALT. SCH. 454 / V: ~asn~, bleaz~, blez~, bleasmă / Pl: blezne / E: vsl блазьиъ „rătăcire, scandal”] (Înv) 1 înșelăciune. 2 Ispită. 3 Arătare. 4 Monstru. 5 Pocitanie. 6 Prostănac. 7 (Trs) Lucru stricat. 8 (Trs) Lucru prost făcut.

BLÁZNĂ, blazne, s. f. (Reg.) Pocitanie, monstru. – Din sl. blazna.

bláznă f. pl. azne (vsl. blaznŭ, blaznĭ, greșeală, scandal, blazna, împedecare. V. blăznesc, nebleznic, săblaznă). Vechĭ. Înșelăcĭune, amăgire, cursă; sminteală, greșală. Azĭ. Fig. Monstru, iazmă, pocitanie, arătare (pin aluz. la diavolu amăgitor): o blaznă de om. Om prost, păcătos. – Și bleaznă, pl. blezne.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLÁZNĂ s. v. ademenire, arătare, atracție, ispită, monstru, pocitanie, pocitură, seducere, seducție, tentație.

blaznă s. v. ADEMENIRE. ARĂTARE. ATRACȚIE. ISPITĂ. MONSTRU. POCITANIE. POCITURĂ. SEDUCERE. SEDUCȚIE. TENTAȚIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bláznă (blázne), s. f.1. (Înv.) Înșelăciune, seducere, ademenire. – 2. Fantasmă, strigoi. Sl. blaznŭ „eroare” (Miklosich, Lexicon, 10). – Der. blăzni, vb. (înv., a înșela, a seduce), din sl. blazniti; blaznic, adj. (Mold., tont).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bláznă, blázne, s.f. (înv.) 1. înșelăciune, cursă. 2. sminteală, greșeală. 3. monstru, pocitanie.

Intrare: blaznă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blaznă
  • blazna
plural
  • blazne
  • blaznele
genitiv-dativ singular
  • blazne
  • blaznei
plural
  • blazne
  • blaznelor
vocativ singular
plural