17 definiții pentru blacheu placheu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

blachéu sn [At: DEX2 / V: pl~ / Pl: ~ri / E: nct] Bucată (semiovală) de tablă care se aplică pe vârful tălpii și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja.

BLACHÉU, blacheuri, s. n. Bucată (semiovală) de tablă care se aplică pe vârful și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja. [Var.: plachéu s. n.] – Et. nec.

BLACHÉU, blacheuri, s. n. Bucată (semiovală) de tablă care se aplică pe vârful și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja. [Var.: plachéu s. n.] – Et. nec.

BLACHÉU, blacheuri, s. n. Mică bucată de fier în formă semiovală, care se aplică pentru a proteja vîrful și tocul încălțămintei. – Variantă: plachéu s. n.

BLACHÉU, blacheuri, s. n. Bucată (semiovală) de fier, care se aplică pe vârful și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja. [Var.: plachéu s. n.] – Fr. plaqué.

BLACHÉU s.n. Plăcuță de oțel care se pune la vârful și la tocul încălțămintei, pentru a le face mai rezistente la tocire. [Pl. -uri, var. placheu s.n. / < engl. blackey].

BLACHÉU s. n. plăcuță de oțel în vârful și la tocul încălțămintei. (< engl. blackey)

BLACHÉU ~ri n. Placă mică de metal, care se aplică pe vârful sau pe tocul încălțămintei pentru a le proteja de tocire. [Sil. bla-cheu] /Orig. nec.

PLACHÉU s. n. v. blacheu.

PLACHÉU s. n. v. blacheu.

PLACHÉU s.n. v. blacheu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

blachéu s. n., art. blachéul; pl. blachéuri

blachéu s. n., art. blachéul; pl. blachéuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLACHÉU s. (reg.) șpiț. (~ la ghete.)

BLACHEU s. (reg.) șpiț. (~ la ghete.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

blacheu DLRM inserează cuvîntul sub forma placheu, potrivi cu etimologia pe care i-o dă: fr. plaque. DN îl trece la blacheu menținînd aceeași etimologie și fără să dea vreo explicație pentru schimbarea consoanei inițiale. Pe cît pot ști, în franțuzește nu se zice plaque la obiectul în discuție: în tinerețe am auzit adesea pronunțîndu-se cu b-, dar în dicționare cuvînt nu e inserat sub nici o formă. Este vorba de un cuvînt englezesc blackey,[1] care are la baza un nume de persoană, desigur al celui care a lansat obiectul.

  1. Ortografie incorectă! Persoana în cauză este Blakey, iar obiectul îi poartă numele aidoma. — Ladislau Strifler

Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i arde placheul în flec expr. (intl.) a dori să plece

Intrare: blacheu
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blacheu
  • blacheul
  • blacheu‑
plural
  • blacheuri
  • blacheurile
genitiv-dativ singular
  • blacheu
  • blacheului
plural
  • blacheuri
  • blacheurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N52)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • placheu
  • placheul
  • placheu‑
plural
  • placheuri
  • placheurile
genitiv-dativ singular
  • placheu
  • placheului
plural
  • placheuri
  • placheurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

blacheu placheu

  • 1. Bucată (semiovală) de tablă care se aplică pe vârful și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: șpiț (tehn., tipogr.)

etimologie: