2 intrări
Articole pe această temă:
43 de definiții (cel mult 20 afișate)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BLĂSTÉM s. n. v. blestem.
BLESTÉM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva. [Acc. și: bléstem] – Din blestema (derivat regresiv).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A rosti un blestem. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli. [Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
blăstắm sn vz blestem
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
blăstăma v vz blestema
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
blăstema v vz blestema
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
blestem sn [At: COD. VOR. 125/1 / V: ~tăm, blăs~, blăstăm / A și: bles~ / Pl: ~e, ~uri (Mol; înv) blăstămi / E: blestema] 1-2 Invocare a unei nenorociri (sau a mâniei divine) împotriva cuiva. 3-4 Nenorocire adusă de blestem (1-2) Cf afurisenie, anatemă. 5 (Îs) Carte de ~e Carte de afurisanie. 6 (Pfm; irn; îe) A-și face ~ cu (sau de) cineva A supăra. 7 (Îae) A-și bate joc.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
blestemá [At: COD. VOR. 124/12 / V: -tăma, blăstăma, blăs- / Pzi: blestém (A: blés-) / E: ml *blastimare] 1 vi (Înv) A huli. 2 vt (Înv) A înjura. 3 vt(a) A invoca abaterea nenorocirii asupra cuiva. 4 vt(a) (C. este Dumnezeu) A sorti pe cineva nenorocirii. 5-6 vt (C. e momentul întâmplării unei nenorociri) A-și aminti cu durere (sau mânie). 7 vr (Înv) A se jura. 8-9 vtr (Înv) A jura sau a face pe cineva să jure.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BLESTÉM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. [Acc. și: bléstem] – Din blestema (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A invoca urgia divinității împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli.[Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BLĂSTẮM s. n. v. blestem.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BLĂSTĂMÁ vb. I v. blestema.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BLĂSTEMÁ vb. I v. blestema.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BLESTÉM, blesteme, s. n. (Și în forma populară blăstăm) Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra unui adversar. [Asupritorii] împovărați de slăvi și de steme, De ură ferecată-n blesteme. DEȘLIU, G. 37. Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme. BART, E. 241. ◊ Expr. A-și face blestem cu (sau de) cineva = a se purta rău cu cineva, a chinui, a maltrata. Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am. CREANGĂ, P. 314. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85. – Accentuat și: bléstem. – Pl. și: blestemuri (GHEREA, ST. CR. II 279). – Variante: (popular) blăstăm, blăstém s. n.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. 1. Tranz. (Și în forma populară blăstăma) A spune, a rosti, a exprima un blestem împotriva cuiva (v. afurisi); a invoca abaterea unei nenorociri asupra cuiva. În «Venere și Madonă» poetul învinuiește, blestemă pe iubita sa. GHEREA, ST. CR. I 143. Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. ◊ (Urmat de propoziții secundare arătînd felul nenorocirii) Împărăteasa își blăstămă fata ca să se facă pasăre verde și nouă ani să trăiască în codru. BOTA, P. 105. ◊ Absol. Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme. PAS, L. I 31. ◊ Refl. reciproc. Hai să ne blăstămăm, și care dintre noi amîndoi a fi mai meșter, acela să ieie banii! CREANGĂ, P. 58. 2. Intranz. A înjura, a ocărî cu vorbe urîte, a rosti vorbe de hulă; a huli. Femeia blestema de ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn. CAMILAR, TEM. 82. ◊ Tranz. (Cu privire la un moment din viață, la viață, soartă etc.) A cîrti, a se revolta împotrivă-i. Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem. MACEDONSKI, O. I 39. 3. Prez. ind. accentuat și: blestem. – Prez. ind. pers. 3 și: blesteamă (GHEREA, ST. CR. I 143). – Variante: (popular) blăstămá, blástăm și blăstăm, blăstemá vb. I
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BLESTÉM, blesteme, s. n. Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. [Acc. și: bléstem] – Postverbal al lui blestema.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A exprima un blestem împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî; a huli. ♦ A cârti, a se revolta împotriva vieții, a soartei etc. [Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. *blastemare (< blasphemare).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
BLESTÉM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecație. 2) Cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecație; maledicție. 3) Rău fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare că planează în permanență deasupra cuiva; maledicție. /v. a blestema
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A BLESTEMÁ bléstem 1. tranz. A supune unui blestem; a condamna la nenorocire. 2. intranz. A rosti blesteme la adresa cuiva. /<lat. blastemare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
blestem n. 1. chemarea urgiei divine pe capul cuiva și vorba prin care se urează rău și nefericire; 2. soarta rea de care nu se pcate scăpa cineva: e un blestem; 3. vorbe prin care cineva sau ceva se scoate din turma credincioșilor: carte de blestem. [Abstras din blestema].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- pronunție: blestem, blestem
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: MDO | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
- pronunție: blestem, blestem
verb (VT1) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT19.1) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT1) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
blestem blăstăm blăstem
- 1. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine.exemple
- [Asupritorii] împovărați de slăvi și de steme, De ură ferecată-n blesteme. DEȘLIU, G. 37.surse: DLRLC
- Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme. BART, E. 241.surse: DLRLC
- exemple
- Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am. CREANGĂ, P. 314.surse: DLRLC
-
- surse: DEX '09 DLRLC un exempluexemple
- Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85.surse: DLRLC
-
-
etimologie:
- derivat regresiv blestemasurse: DEX '09 DEX '98
blestema blăstăma blăstema
- 1. A rosti un blestem.surse: DEX '09 DLRLC 5 exempleexemple
- În «Venere și Madonă» poetul învinuiește, blestemă pe iubita sa. GHEREA, ST. CR. I 143.surse: DLRLC
- Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217.surse: DLRLC
- Împărăteasa își blăstămă fata ca să se facă pasăre verde și nouă ani să trăiască în codru. BOTA, P. 105.surse: DLRLC
- absolut Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme. PAS, L. I 31.surse: DLRLC
- surse: DEX '09 DLRLC un exempluexemple
- Femeia blestema de ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn. CAMILAR, TEM. 82.surse: DLRLC
- 1.1.1. tranzitiv (Cu privire la un moment din viață, la viață, soartă etc.) A se revolta împotrivă-i.exemple
- Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem. MACEDONSKI, O. I 39. 3.surse: DLRLC
-
-
-
etimologie:
- limba latină popular blastimare (= blasphemare).surse: DEX '09