2 intrări

Articole pe această temă:

43 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLĂSTÉM s. n. v. blestem.

blăstắm sn vz blestem

blăstăma v vz blestema

blăstema v vz blestema

blestem sn [At: COD. VOR. 125/1 / V: ~tăm, blăs~, blăstăm / A și: bles~ / Pl: ~e, ~uri (Mol; înv) blăstămi / E: blestema] 1-2 Invocare a unei nenorociri (sau a mâniei divine) împotriva cuiva. 3-4 Nenorocire adusă de blestem (1-2) Cf afurisenie, anatemă. 5 (Îs) Carte de ~e Carte de afurisanie. 6 (Pfm; irn; îe) A-și face ~ cu (sau de) cineva A supăra. 7 (Îae) A-și bate joc.

blestemá [At: COD. VOR. 124/12 / V: -tăma, blăstăma, blăs- / Pzi: blestém (A: blés-) / E: ml *blastimare] 1 vi (Înv) A huli. 2 vt (Înv) A înjura. 3 vt(a) A invoca abaterea nenorocirii asupra cuiva. 4 vt(a) (C. este Dumnezeu) A sorti pe cineva nenorocirii. 5-6 vt (C. e momentul întâmplării unei nenorociri) A-și aminti cu durere (sau mânie). 7 vr (Înv) A se jura. 8-9 vtr (Înv) A jura sau a face pe cineva să jure.

BLESTÉM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva. [Acc. și: bléstem] – Din blestema (derivat regresiv).

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A rosti un blestem. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli. [Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).

BLESTÉM, blesteme, s. n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. [Acc. și: bléstem] – Din blestema (derivat regresiv).

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A invoca urgia divinității împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli.[Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).

BLĂSTẮM s. n. v. blestem.

BLĂSTĂMÁ vb. I v. blestema.

BLĂSTEMÁ vb. I v. blestema.

BLESTÉM, blesteme, s. n. (Și în forma populară blăstăm) Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra unui adversar. [Asupritorii] împovărați de slăvi și de steme, De ură ferecată-n blesteme. DEȘLIU, G. 37. Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme. BART, E. 241. ◊ Expr. A-și face blestem cu (sau de) cineva = a se purta rău cu cineva, a chinui, a maltrata. Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am. CREANGĂ, P. 314. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85. – Accentuat și: bléstem.Pl. și: blestemuri (GHEREA, ST. CR. II 279). – Variante: (popular) blăstăm, blăstém s. n.

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. 1. Tranz. (Și în forma populară blăstăma) A spune, a rosti, a exprima un blestem împotriva cuiva (v. afurisi); a invoca abaterea unei nenorociri asupra cuiva. În «Venere și Madonă» poetul învinuiește, blestemă pe iubita sa. GHEREA, ST. CR. I 143. Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. ◊ (Urmat de propoziții secundare arătînd felul nenorocirii) Împărăteasa își blăstămă fata ca să se facă pasăre verde și nouă ani să trăiască în codru. BOTA, P. 105. ◊ Absol. Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme. PAS, L. I 31. ◊ Refl. reciproc. Hai să ne blăstămăm, și care dintre noi amîndoi a fi mai meșter, acela să ieie banii! CREANGĂ, P. 58. 2. Intranz. A înjura, a ocărî cu vorbe urîte, a rosti vorbe de hulă; a huli. Femeia blestema de ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn. CAMILAR, TEM. 82. ◊ Tranz. (Cu privire la un moment din viață, la viață, soartă etc.) A cîrti, a se revolta împotrivă-i. Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem. MACEDONSKI, O. I 39. 3. Prez. ind. accentuat și: blestem.Prez. ind. pers. 3 și: blesteamă (GHEREA, ST. CR. I 143). – Variante: (popular) blăstămá, blástăm și blăstăm, blăstemá vb. I

BLESTÉM, blesteme, s. n. Imprecație (legată de credințele superstițioase) prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra unui lucru. [Acc. și: bléstem] – Postverbal al lui blestema.

BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A exprima un blestem împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî; a huli. ♦ A cârti, a se revolta împotriva vieții, a soartei etc. [Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. *blastemare (< blasphemare).

BLESTÉM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecație. 2) Cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecație; maledicție. 3) Rău fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare că planează în permanență deasupra cuiva; maledicție. /v. a blestema

A BLESTEMÁ bléstem 1. tranz. A supune unui blestem; a condamna la nenorocire. 2. intranz. A rosti blesteme la adresa cuiva. /<lat. blastemare

blestem n. 1. chemarea urgiei divine pe capul cuiva și vorba prin care se urează rău și nefericire; 2. soarta rea de care nu se pcate scăpa cineva: e un blestem; 3. vorbe prin care cineva sau ceva se scoate din turma credincioșilor: carte de blestem. [Abstras din blestema].

arată toate definițiile

Intrare: blestem
blestem1 (pl. -e) substantiv neutru
  • pronunție: blestem, blestem
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blestem
  • blestemul
  • blestemu‑
plural
  • blesteme
  • blestemele
genitiv-dativ singular
  • blestem
  • blestemului
plural
  • blesteme
  • blestemelor
vocativ singular
plural
blestem2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: MDO
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blestem
  • blestemul
  • blestemu‑
plural
  • blestemuri
  • blestemurile
genitiv-dativ singular
  • blestem
  • blestemului
plural
  • blestemuri
  • blestemurilor
vocativ singular
plural
blăstăm substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blăstăm
  • blăstămul
plural
  • blăstăme
  • blăstămele
genitiv-dativ singular
  • blăstăm
  • blăstămului
plural
  • blăstăme
  • blăstămelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blăstem
  • blăstemul
plural
  • blăsteme
  • blăstemele
genitiv-dativ singular
  • blăstem
  • blăstemului
plural
  • blăsteme
  • blăstemelor
vocativ singular
plural
Intrare: blestema
  • pronunție: blestem, blestem
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blestema
  • blestemare
  • blestemat
  • blestematu‑
  • blestemând
  • blestemându‑
singular plural
  • bleste
  • blestemați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blestem
(să)
  • blestem
  • blestemam
  • blestemai
  • blestemasem
a II-a (tu)
  • blestemi
(să)
  • blestemi
  • blestemai
  • blestemași
  • blestemaseși
a III-a (el, ea)
  • bleste
(să)
  • blesteme
  • blestema
  • blestemă
  • blestemase
plural I (noi)
  • blestemăm
(să)
  • blestemăm
  • blestemam
  • blestemarăm
  • blestemaserăm
  • blestemasem
a II-a (voi)
  • blestemați
(să)
  • blestemați
  • blestemați
  • blestemarăți
  • blestemaserăți
  • blestemaseți
a III-a (ei, ele)
  • bleste
(să)
  • blesteme
  • blestemau
  • blestema
  • blestemaseră
verb (VT19.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blăstăma
  • blăstămare
  • blăstămat
  • blăstămatu‑
  • blăstămând
  • blăstămându‑
singular plural
  • blastămă
  • blăstămați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blastăm
(să)
  • blastăm
  • blăstămam
  • blăstămai
  • blăstămasem
a II-a (tu)
  • blastămi
(să)
  • blastămi
  • blăstămai
  • blăstămași
  • blăstămaseși
a III-a (el, ea)
  • blastămă
(să)
  • blastăme
  • blăstăma
  • blăstămă
  • blăstămase
plural I (noi)
  • blăstămăm
(să)
  • blăstămăm
  • blăstămam
  • blăstămarăm
  • blăstămaserăm
  • blăstămasem
a II-a (voi)
  • blăstămați
(să)
  • blăstămați
  • blăstămați
  • blăstămarăți
  • blăstămaserăți
  • blăstămaseți
a III-a (ei, ele)
  • blastămă
(să)
  • blastăme
  • blăstămau
  • blăstăma
  • blăstămaseră
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blăstema
  • blăstemare
  • blăstemat
  • blăstematu‑
  • blăstemând
  • blăstemându‑
singular plural
  • blăste
  • blăstemați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blăstem
(să)
  • blăstem
  • blăstemam
  • blăstemai
  • blăstemasem
a II-a (tu)
  • blăstemi
(să)
  • blăstemi
  • blăstemai
  • blăstemași
  • blăstemaseși
a III-a (el, ea)
  • blăste
(să)
  • blăsteme
  • blăstema
  • blăstemă
  • blăstemase
plural I (noi)
  • blăstemăm
(să)
  • blăstemăm
  • blăstemam
  • blăstemarăm
  • blăstemaserăm
  • blăstemasem
a II-a (voi)
  • blăstemați
(să)
  • blăstemați
  • blăstemați
  • blăstemarăți
  • blăstemaserăți
  • blăstemaseți
a III-a (ei, ele)
  • blăste
(să)
  • blăsteme
  • blăstemau
  • blăstema
  • blăstemaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

blestem blăstăm blăstem

  • 1. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: imprecație maledicție 2 exemple
    exemple
    • [Asupritorii] împovărați de slăvi și de steme, De ură ferecată-n blesteme. DEȘLIU, G. 37.
      surse: DLRLC
    • Așternută la prima furie, era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme. BART, E. 241.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A-și face blestem cu (sau de) cineva = a se purta rău cu cineva.
      surse: DLRLC sinonime: chinui maltrata un exemplu
      exemple
      • Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul... că tare mare treabă mai am. CREANGĂ, P. 314.
        surse: DLRLC
    • 1.2. în basme Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască [pe cavaleri]. BENIUC, V. 85.
        surse: DLRLC

etimologie:

blestema blăstăma blăstema

  • 1. A rosti un blestem.
    surse: DEX '09 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • În «Venere și Madonă» poetul învinuiește, blestemă pe iubita sa. GHEREA, ST. CR. I 143.
      surse: DLRLC
    • Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217.
      surse: DLRLC
    • Împărăteasa își blăstămă fata ca să se facă pasăre verde și nouă ani să trăiască în codru. BOTA, P. 105.
      surse: DLRLC
    • absolut Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme. PAS, L. I 31.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Hai să ne blăstămăm, și care dintre noi amîndoi a fi mai meșter, acela să ieie banii! CREANGĂ, P. 58.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Femeia blestema de ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn. CAMILAR, TEM. 82.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. tranzitiv (Cu privire la un moment din viață, la viață, soartă etc.) A se revolta împotrivă-i.
        surse: DLRLC sinonime: cârti revolta un exemplu
        exemple
        • Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem. MACEDONSKI, O. I 39. 3.
          surse: DLRLC

etimologie: