bizuíre sf [At: GALACTION, O. I, 21 / Pl: ~ri / E: bizui] Încredere.

BIZUÍRE s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui.

BIZUÍRE, bizuiri, s. f. Faptul de a se bizui. – V. bizui.

BIZUÍRE, bizuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se bizui (pe cineva sau, pe ceva). Din cei șaizeci și trei erau de față doar treizeci și patru, dar erau din cei pe care se putea pune bizuire. CAMILAR, TEM. 175. Planurile, destăinuirile, bizuirile absurde ale tinereții, setea de publicitate nu m-au încălzit și nu le-am pus la inimă. GALACTION, O. I 21.

BIZUÍRE, bizuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se bizui (1).

bizuí [At: URECHE, ap. LET. I, 119/20 / Pzi: bizui / E: mg bizni] 1 vt (Trs; înv) A încredința. 2 vr A se baza. 3 vrt (Pop) A îndrăzni.

BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni.

BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni.

BIZUÍ, bizui și bizuiesc, vb. IV. Refl. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau, rar, «în ») A se încrede, a se întemeia, a se baza, a se lăsa în seama sau în nădejdea cuiva său a ceva. Spînu se zvîrlise în picioare și, bizuit în prăjină... trăsese lîngă el... prada. SADOVEANU, N. F. 102. Se bizuia Lică pe cît se bizuia pe ajutorul stăpînilor săi, dar mai mult se bizuia pe chiar a sa cumințenie. SLAVICI, O. I 174. Bizuindu-se cu încredere pe reazimul lor ostășesc... petreceau zilele în vesele ospețe. ODOBESCU, S. I 171. ◊ (Mai rar construit cu dativul) Gruie, Gruie, fătul meu, Tu ești mîncat de robie, Nu mă pot bizui ție. ȘEZ. I 110. 2. A se încrede în puterile sale, a cuteza, a se încumeta să... Cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă și n-a izbuti să facă podul... aceluia, pe loc, îi și taie capul. CREANGĂ, P. 78. Între toți oamenii din împărăția mea numai un pădurar se bizuiește la treaba asta. CREANGĂ, P. 211. [Hercule] se bizuia a se lupta cu zeii. ISPIRESCU, U. 41.

BIZUÍ, bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. A cuteza, a se încumeta să... – Magh. bizni.

A SE BIZUÍ mă bízui intranz. A pune temei; a se baza; a se sprijini. /<ung. bizni

bizuì v. 1. a se încrede, a pune temeiu pe: cum văd, te bizuiești pe brațe multe CR.; 2. a avea curajul sau priceperea: numai un pădurar se bizuiește la treaba asta CR. [Ung. BIZNI].

bizuĭ (mă) și -ĭésc a -i, v. refl. (ung. bizni). Am încredere, mă sprijin, mă bazez: mă bizuĭ pe banĭ, pe condeĭ, pe sabie, pe brațe; mă bizuĭ la orice cu pușca asta. – Și îmb-.

bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii

bizuíre s. f., g.-d. art. bizuírii; pl. bizuíri

!bizuí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bízuie, imperf. 3 sg. se bizuiá; conj. prez. 3 să se bízuie

bizuí vb., ind. prez. 1 sg. bízui, 3 sg. și pl. bízuie, imperf. 3 sg. bizuiá

bizui (ind. prez. 1 sg. bizui, 3 sg. și pl. bizuie)

bizuiu, -zui 2, -zue 3, -zuiam 1 imp.

BIZUÍ vb. v. cuteza, încumeta, îndrăzni.