2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

biomecánică sf [At: DA / P: bi-o- / E: fr biomécanique] Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiile aparatului motor al animalelor și omului.

BIOMECÁNICĂ s. f. Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiunile aparatului motor al animalelor și al omului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomécanique.

BIOMECÁNICĂ s. f. Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiile aparatului motor al animalelor și al omului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomécanique.

BIOMECÁNICĂ s. f. Știință care studiază dezvoltarea, structura și activitatea aparatului motor al animalelor și al omului, plecînd de la premisele mecanicii generale.

BIOMECÁNICĂ s. f. Știință care studiază dezvoltarea, structura și activitatea aparatului motor al animalelor și al omului, plecând de la premisele mecanicii generale. [Pr.: bi-o-] – Fr. biomécanique.

BIOMECÁNICĂ s.f. Capitol al biofizicii care se ocupă cu studiul acțiunii forțelor interne sau externe asupra organismelor vii. [< fr. biomécanique].

biomecánic, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr biomécanique] 1 Care aparține biomecanicii. 2 Referitor la biomecanică.

BIOMECÁNIC, -Ă adj. Referitor la biomecanică. [< fr. biomécanique].

BIOMECÁNIC, -Ă I. adj. referitor la biomecanică. II. s. f. știință care studiază fenomenele fiziologice cu ajutorul mecanicii. (< fr. biomécanique)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

biomecánică (bi-o-) s. f., g.-d. art. biomecánicii

biomecánică s. f. (sil. bi-o-), g.-d. art. biomecánicii

biomecánic adj. m.(sil. bi-o-), pl. biomecánici; f. sg. biomecánică, pl. biomecánice

Intrare: biomecanică
  • silabație: bi-o-
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biomecanică
  • biomecanica
plural
genitiv-dativ singular
  • biomecanici
  • biomecanicii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: biomecanic
biomecanic adjectiv
  • silabație: bi-o-
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biomecanic
  • biomecanicul
  • biomecanicu‑
  • biomecanică
  • biomecanica
plural
  • biomecanici
  • biomecanicii
  • biomecanice
  • biomecanicele
genitiv-dativ singular
  • biomecanic
  • biomecanicului
  • biomecanice
  • biomecanicei
plural
  • biomecanici
  • biomecanicilor
  • biomecanice
  • biomecanicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

biomecanică

  • 1. Știință care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și funcțiunile aparatului motor al animalelor și al omului.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie:

biomecanic

  • 1. Referitor la biomecanică.
    surse: DN

etimologie: