2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bintătui vt [At: PALIA (1582), ap. CCR 67/25 / P: ~tu-i / V: bân~ / Pzi: ~esc / E: mg büntetni] (Trs; mgmî) A pedepsi.

BINTĂTUI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A pedepsi. El va bate și bintetlui. FOGARASI, apud TEW. Eu sînt al tău Domn Dumnăzău putearnic, stătătoriu de băsău, cine bintătuiesc răotate părinților în feciori. C 1692, 517r. Purure Dumnedzeu ne bintătuiește în ceastă lume cu bici mare. CAT. B, 44; cf. CAT. CALV., apud TEW; SAVA, RÎNDUIALA SĂBORULUI; MISC. SEC. XVII, 164v; PP, 75v; BUITUL, CAT., apud TEW. Variante: bintătlui (FOGARASI, apud TEW). Etimologie: magh. büntetni. Vezi și bintă, bintătuială. verb corectată

bintătuĭésc v. tr. (ung. bütetni). Trans. Vechĭ. Pedepsesc.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BINTĂTUÍ vb. v. condamna, osândi, pedepsi.

bintătui vb. v. CONDAMNA. OSÎNDI. PEDEPSI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bintătuí (-uésc, -ít), vb. – A pedepsi. Mag. büntetni (DAR; Gáldi, Dict., 107). În Trans., rar. – Der. bintătuială, s. f. (pedeapsă).

Intrare: bintătui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bintătui
  • bintătuire
  • bintătuit
  • bintătuitu‑
  • bintătuind
  • bintătuindu‑
singular plural
  • bintătuiește
  • bintătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bintătuiesc
(să)
  • bintătuiesc
  • bintătuiam
  • bintătuii
  • bintătuisem
a II-a (tu)
  • bintătuiești
(să)
  • bintătuiești
  • bintătuiai
  • bintătuiși
  • bintătuiseși
a III-a (el, ea)
  • bintătuiește
(să)
  • bintătuiască
  • bintătuia
  • bintătui
  • bintătuise
plural I (noi)
  • bintătuim
(să)
  • bintătuim
  • bintătuiam
  • bintătuirăm
  • bintătuiserăm
  • bintătuisem
a II-a (voi)
  • bintătuiți
(să)
  • bintătuiți
  • bintătuiați
  • bintătuirăți
  • bintătuiserăți
  • bintătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • bintătuiesc
(să)
  • bintătuiască
  • bintătuiau
  • bintătui
  • bintătuiseră
Intrare: bintătuire
bintătuire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bintătuire
  • bintătuirea
plural
  • bintătuiri
  • bintătuirile
genitiv-dativ singular
  • bintătuiri
  • bintătuirii
plural
  • bintătuiri
  • bintătuirilor
vocativ singular
plural
bintătuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bintătuit
  • bintătuitul
  • bintătuitu‑
  • bintătui
  • bintătuita
plural
  • bintătuiți
  • bintătuiții
  • bintătuite
  • bintătuitele
genitiv-dativ singular
  • bintătuit
  • bintătuitului
  • bintătuite
  • bintătuitei
plural
  • bintătuiți
  • bintătuiților
  • bintătuite
  • bintătuitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)