BILABIAL, -Ă, bilabiali, -e, adj., s. f. (Sunet) la articularea căruia participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial.

bilabial, ~ă sn, a [At: DA ms / P: ~bi-al / Pl: ~e / E: fr bilabial] (Fon) 1-2 (Sunet) care se articulează cu ambele buze.

bilabial, -ă adj. (fon.; despre sunete) La articularea cărora participă amîndouă buzele. „P” și „b” sînt consoane bilabiale. ◊ (subst. f.) În unele graiuri, bilabialele sînt palatalizate. • sil. -bi-al. pl. -i, -e. /<fr. bilabial.

*BILABIAL adj. 📖 Articulat cu amîndouă buzele (vorb. de un sunet): B e un sunet ~ [bi- + labial].

BILABIAL, -Ă, bilabiali, -e, adj. (Despre sunete) La articularea cărora participă amândouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial.

BILABIAL, -Ă, bilabiali, -e, adj. (Despre consoane) Care se articulează cu amîndouă buzele. «B», «p» și «m» sînt consoane bilabiale. – Pronunțat: -bi-al.

BILABIAL, -Ă, bilabiali, -e, adj. (Despre consoane) La articularea cărora participă amîndouă buzele. [Pr.: -bi-al] – Fr. bilabial.

BILABIAL, -Ă adj., s.f. (Consoană) care se articulează cu amîndouă buzele. [< fr. bilabial, cf. lat. bis – de două ori, labium – buză].

BILABIAL, -Ă adj., s. f. (consoană) care se articulează prin participarea buzelor. (< fr. bilabial)

BILABIAL ~ă (~i, ~e) și substantival lingv. (despre sunetele vorbirii) Care se articulează cu amândouă buzele. Consoană ~ă. [Sil. -bi-al] /<fr. bilabial

bilabial (desp. -bi-al) adj. m., pl. bilabiali; f. bilabială, pl. bilabiale

bilabial (-bi-al) adj. m., pl. bilabiali; f. bilabială, pl. bilabiale

bilabial adj. → labial

bilabială (desp. -bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabialei; pl. bilabiale

bilabială (-bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabialei; pl. bilabiale

BILABIAL, -Ă adj. (< fr. bilabial, cf. lat. bis – de două ori, labium – buză): în sintagma consoană bilabială (v.).