2 intrări

O definiție


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

BILȚUÍ, bílțui, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbilțui. (bilț + suf. -ui)

Intrare: bilțuire
bilțuire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bilțuire
  • bilțuirea
plural
  • bilțuiri
  • bilțuirile
genitiv-dativ singular
  • bilțuiri
  • bilțuirii
plural
  • bilțuiri
  • bilțuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: bilțui
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bilțui
  • bilțuire
  • bilțuit
  • bilțuitu‑
  • bilțuind
  • bilțuindu‑
singular plural
  • bilțuie
  • bilțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bilțui
(să)
  • bilțui
  • bilțuiam
  • bilțuii
  • bilțuisem
a II-a (tu)
  • bilțui
(să)
  • bilțui
  • bilțuiai
  • bilțuiși
  • bilțuiseși
a III-a (el, ea)
  • bilțuie
(să)
  • bilțuie
  • bilțuia
  • bilțui
  • bilțuise
plural I (noi)
  • bilțuim
(să)
  • bilțuim
  • bilțuiam
  • bilțuirăm
  • bilțuiserăm
  • bilțuisem
a II-a (voi)
  • bilțuiți
(să)
  • bilțuiți
  • bilțuiați
  • bilțuirăți
  • bilțuiserăți
  • bilțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • bilțuie
(să)
  • bilțuie
  • bilțuiau
  • bilțui
  • bilțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)