2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÍFĂ, bife, s. f. Mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate. – De la bifa.

bifa2 vt [At: DA ms / Pzi: ~féz / E: nct] (La jocul de cărți) 1 A numi ponta. 2 A se retrage.

bifa1 vt [At: DEX2 / Pzi: ~féz / E: fr biffer] 1 A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate. 2 (Fig) A rezolva.

BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune bife. – Din fr. biffer.

BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.

BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A nota cu un semn mic (în formă de «V») anumite cuvinte sau cifre dintr-un registru, dintr-o listă etc., spre a ști că au fost luate în considerare, controlate, verificate etc.

BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A nota cu un mic semn (în formă de „v”) anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă, spre a ști că au fost verificate, controlate etc. – Fr. biffer.

BIFÁ vb. I. tr. A face un mic semn anumitor cuvinte, cifre sau rânduri dintr-o listă, dintr-o scrisoare etc. pentru anulare, punere în evidență; a însemna. [< fr. biffer].

BIFÁ vb. tr. a face un mic semn anumitor cuvinte, cifre sau rânduri dintr-o listă. (< fr. biffer)

A BIFÁ ~éz tranz. (cuvinte, cifre dintr-un text, registru, nume dintr-o listă etc.) A marca printr-un semn (în formă de „v”) pentru a pune în evidență în anumite scopuri. /<fr. biffer


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bífă s. f., g.-d. art. bífei; pl. bífe

bifá (a ~) vb., ind. prez. 3 bifeáză

bifá vb., ind. prez. 1 sg. biféz, 3 sg. și pl. bifeáză

Intrare: bifă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bi
  • bifa
plural
  • bife
  • bifele
genitiv-dativ singular
  • bife
  • bifei
plural
  • bife
  • bifelor
vocativ singular
plural
Intrare: bifa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bifa
  • bifare
  • bifat
  • bifatu‑
  • bifând
  • bifându‑
singular plural
  • bifea
  • bifați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bifez
(să)
  • bifez
  • bifam
  • bifai
  • bifasem
a II-a (tu)
  • bifezi
(să)
  • bifezi
  • bifai
  • bifași
  • bifaseși
a III-a (el, ea)
  • bifea
(să)
  • bifeze
  • bifa
  • bifă
  • bifase
plural I (noi)
  • bifăm
(să)
  • bifăm
  • bifam
  • bifarăm
  • bifaserăm
  • bifasem
a II-a (voi)
  • bifați
(să)
  • bifați
  • bifați
  • bifarăți
  • bifaserăți
  • bifaseți
a III-a (ei, ele)
  • bifea
(să)
  • bifeze
  • bifau
  • bifa
  • bifaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bifă

  • 1. Mic semn (în formă de „v”) la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • bifa.
    surse: DEX '09

bifa

etimologie: