bicheri [At: ȘEZ. II, 149 / V: (reg) ~chiri / Pzi: ~resc / E: bicher] 1 vi (Trs; Ban) A se ține de chefuri și ștrengării. 2 vi (Reg) A tâlhări. 3 vt (Mol) A face un lucru cu migală Cf băciui, migăli, mocăi.

bicheri vb. IV. tr. (reg.) 1 A face sau a se ține de chefuri, de petreceri și de ștrengării. 2 A hoți, a tîlhări. 3 A face sau a repara un lucru pe îndelete, migălind. Moș Nichifor... nu știu ce bichirea și cisluia prin prejurul căruței (CR.). • prez.ind. -esc. /bicher + -i.

❍BICHERI (-eresc), BICHIRI (-iresc) I. vb. intr. Trans. Băn. A duce o viață de becher. II. vb. tr. Mold. A lucra pe îndelete, a migăli: nu știu ce bichirea și cisluia prin prejurul căruții (CRG.).

becher² sm vz bicher

bicher sm [At: HODOȘ, P. P. 176 / V: bec- / Pl: ~i / E: mg betyár] 1 (Trs; Ban) Om ștrengar și chefliu. 2 (Reg) Cioban ajuns asociat al stăpânului.

bichiri v vz bicheri

bicher s.m. (reg.) Om care se ține numai de petreceri, de chefuri și de ștrengării. Toți bicherii te sărută (POP.). • pl. -i. /<magh. betyár „șmecher”, „ștrengar”.

❍BECHER², BICHER sm. Băn. Trans. 1 Cel ce se ține numai de petreceri și ștrengării ¶ 2 🐑 Ciobanul care se ridică a fi ortac cu stăpînul, căci are și el 100-200 de oi și ciobanii săi (VIC.) [ung. betyár].

❍BICHER 👉 BECHER.

bicher (bicheri), s. m. – (Trans.) Pramatie, chefliu. Mag. betyár „flăcău de la țară; petrecăreț” (DAR). Pare a fi cuvînt din aceeași rădăcină primitivă ca și becher. – Der. bicheresc, adj. (chefliu); bicheri, vb. (Trans., a chefui; Mold., a trudi).

bicheri, bicheresc, vb. IV (reg.) 1. a chefui, a se ține de petreceri, ștrengării. 2. a fura, a tâlhări. 3. a migăli, a lucra încet.

bicher, bicheri, s.m. (reg.) 1. om petrecăreț, chefliu, ștrengar. 2. cioban înstărit, asociat cu stăpânul.