2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

betejit1 sn vz betegit1

betejit2, ~ă a vz betegit2

BETEJÍT, -Ă, betejiți, -te, adj. (Și în forma betegit) Beteag, infirm; bolnav. Trec oameni în cîrje, schilozi, betegiți, «marii mutilații ai războiului». SAHIA, N. 16. – Variantă: betegít, -ă, adj.

BETEJIT adj. (Mold.) Vătămat. Ce sămnul grozav locul odănăoară betejit învață. CI, 174. ◊ (Substantival) Se dărmă sănătatea betejîțîlor. DOSOFTEI, VS, s.v. beteji. Etimologie: beteji. Vezi și beteag, betejeală, beteji, betejie, betejune, beteșig, nebelejit. adjectiv

BETEGÍ, betegesc, vb. IV (Reg.) 1. Tranz. și refl. A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. A se îmbolnăvi. [Var.: betejí vb. IV] – Din beteag.

betegi [At: CORESI, ap. TDRG / V: (reg) ~teji / Pzi: ~gesc / E: beteag + -i] 1 vt (Pop) A provoca cuiva o infirmitate. 2 vr A rămâne infirm. 3-4 vtr A (se) răni. 5 vr (Spc) A face hernie Si: (reg) a se surpa. 6-7 vtr A (se) îmbolnăvi.

betegit1 sn [At: MDA ms / V: (reg) ~tejit1 / Pl:~uri / E: betegi] (Pop) 1 Infirmitate. 2 Rană. 3 Hernie. 4 Îmbolnăvire.

betegit2, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 127 / V: (reg) ~jit, ~ă / Pl: ~iți, ~e / E: betegi] (Pop) 1-2 smf, a Infirm. 3-4 smf, a Rănit. 5-6 smf, a (Om) cu hernie. 7 Îmbolnăvit2.

BETEGÍ vb. IV v. beteji.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. (Reg.) A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag.

BETEGÍT, -Ă adj. v. betejit.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. (Și în forma betegi) 1. Tranz. A vătăma pe cineva (sau un organ al cuiva), a; face beteag; a schilodi. Ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci. PAS, L. I 81. 2. Refl. A căpăta o infirmitate, un beteșug; a deveni infirm (Transilv., Ban.) a se îmbolnăvi, a cădea bolnav. Mîndra mea s-a betejit. HODOȘ, P. P. 97. – Variantă: betegí vb. IV.

BETEGÍ vb. IV. v. beteji.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) schilodi. 2. Refl. A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag.

A BETEJÍ ~ésc tranz. pop. A face să se betejească. /Din beteag

A SE BETEJÍ mă ~ésc intranz. A deveni beteag. /Din beteag

BETEJI vb. 1. (Trans. SV) A se îmbolnăvi. Tot omul ară pofti cum, de s-ară beteji el, alții să-l vindece. SA, 34r. Iară Filip să beteji de voie rea și era foarte rău beteag. A 1776, 102v; cf. SA, 61v; VISKI, apud TEW ; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; A 1776, 103r. 2. (Mold., ȚR) A (se) vătăma. A: Mădulările i s-au betejit. DOSOFTEI, VS. Iară fragida și molcelușea a acelor brudiori cuconași cărnicea a o beteji sau a o ovili macar cevaș nu putu [focul]. CD 1698, 40r; cf. CANTEMIR, HR. ◊ Fig. Cinstea a nu-i beteji ne silim. CANTEMIR, HR. B: Pentru aceea Dumnezeu le-au dat toate părechi firii noastre: doi ochi, doo urechi, doo mîini, doo picioare, ca, de se va beteji o parte, cu ceealaltă să avem mîngîiere întru trebuința noastră. MĂRGĂRITARE 1746. Etimologie: beteag + suf. -i. Vezi și beteag, betejeală, betejie, betejit, betejune, beteșig, nebetejit. Cf. bătogi. verb

betegì v. a (se) vătăma într’o parte a corpului.

arată toate definițiile

Intrare: betegi
verb (VT407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • betegi
  • betegire
  • betegit
  • betegitu‑
  • betegind
  • betegindu‑
singular plural
  • betegește
  • betegiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • betegesc
(să)
  • betegesc
  • betegeam
  • betegii
  • betegisem
a II-a (tu)
  • betegești
(să)
  • betegești
  • betegeai
  • betegiși
  • betegiseși
a III-a (el, ea)
  • betegește
(să)
  • betegească
  • betegea
  • betegi
  • betegise
plural I (noi)
  • betegim
(să)
  • betegim
  • betegeam
  • betegirăm
  • betegiserăm
  • betegisem
a II-a (voi)
  • betegiți
(să)
  • betegiți
  • betegeați
  • betegirăți
  • betegiserăți
  • betegiseți
a III-a (ei, ele)
  • betegesc
(să)
  • betegească
  • betegeau
  • betegi
  • betegiseră
verb (VT403)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • beteji
  • betejire
  • betejit
  • betejitu‑
  • betejind
  • betejindu‑
singular plural
  • betejește
  • betejiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • betejesc
(să)
  • betejesc
  • betejeam
  • betejii
  • betejisem
a II-a (tu)
  • betejești
(să)
  • betejești
  • betejeai
  • betejiși
  • betejiseși
a III-a (el, ea)
  • betejește
(să)
  • betejească
  • betejea
  • beteji
  • betejise
plural I (noi)
  • betejim
(să)
  • betejim
  • betejeam
  • betejirăm
  • betejiserăm
  • betejisem
a II-a (voi)
  • betejiți
(să)
  • betejiți
  • betejeați
  • betejirăți
  • betejiserăți
  • betejiseți
a III-a (ei, ele)
  • betejesc
(să)
  • betejească
  • betejeau
  • beteji
  • betejiseră
Intrare: betegit
betegit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • betegit
  • betegitul
  • betegitu‑
  • betegi
  • betegita
plural
  • betegiți
  • betegiții
  • betegite
  • betegitele
genitiv-dativ singular
  • betegit
  • betegitului
  • betegite
  • betegitei
plural
  • betegiți
  • betegiților
  • betegite
  • betegitelor
vocativ singular
plural
betejit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • betejit
  • betejitul
  • betejitu‑
  • beteji
  • betejita
plural
  • betejiți
  • betejiții
  • betejite
  • betejitele
genitiv-dativ singular
  • betejit
  • betejitului
  • betejite
  • betejitei
plural
  • betejiți
  • betejiților
  • betejite
  • betejitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

betegi beteji regional

etimologie:

  • beteag
    surse: DEX '09 DEX '98

betegit betejit

etimologie: