2 intrări

30 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

betegit1 sn [At: MDA ms / V: (reg) ~tejit1 / Pl:~uri / E: betegi] (Pop) 1 Infirmitate. 2 Rană. 3 Hernie. 4 Îmbolnăvire.

betegit2, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 127 / V: (reg) ~jit, ~ă / Pl: ~iți, ~e / E: betegi] (Pop) 1-2 smf, a Infirm. 3-4 smf, a Rănit. 5-6 smf, a (Om) cu hernie. 7 Îmbolnăvit2.

BETEGÍT, -Ă adj. v. betejit.

BETEGÍ, betegesc, vb. IV (Reg.) 1. Tranz. și refl. A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. A se îmbolnăvi. [Var.: betejí vb. IV] – Din beteag.

betegi [At: CORESI, ap. TDRG / V: (reg) ~teji / Pzi: ~gesc / E: beteag + -i] 1 vt (Pop) A provoca cuiva o infirmitate. 2 vr A rămâne infirm. 3-4 vtr A (se) răni. 5 vr (Spc) A face hernie Si: (reg) a se surpa. 6-7 vtr A (se) îmbolnăvi.

betejit2, ~ă a vz betegit2

betejit1 sn vz betegit1

BETEGÍ vb. IV v. beteji.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. (Reg.) A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. (Și în forma betegi) 1. Tranz. A vătăma pe cineva (sau un organ al cuiva), a; face beteag; a schilodi. Ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci. PAS, L. I 81. 2. Refl. A căpăta o infirmitate, un beteșug; a deveni infirm (Transilv., Ban.) a se îmbolnăvi, a cădea bolnav. Mîndra mea s-a betejit. HODOȘ, P. P. 97. – Variantă: betegí vb. IV.

BETEJÍT, -Ă, betejiți, -te, adj. (Și în forma betegit) Beteag, infirm; bolnav. Trec oameni în cîrje, schilozi, betegiți, «marii mutilații ai războiului». SAHIA, N. 16. – Variantă: betegít, -ă, adj.

BETEGÍ vb. IV. v. beteji.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) schilodi. 2. Refl. A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag.

A BETEJÍ ~ésc tranz. pop. A face să se betejească. /Din beteag

A SE BETEJÍ mă ~ésc intranz. A deveni beteag. /Din beteag

BETEJI vb. 1. (Trans. SV) A se îmbolnăvi. Tot omul ară pofti cum, de s-ară beteji el, alții să-l vindece. SA, 34r. Iară Filip să beteji de voie rea și era foarte rău beteag. A 1776, 102v; cf. SA, 61v; VISKI, apud TEW ; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; A 1776, 103r. 2. (Mold., ȚR) A (se) vătăma. A: Mădulările i s-au betejit. DOSOFTEI, VS. Iară fragida și molcelușea a acelor brudiori cuconași cărnicea a o beteji sau a o ovili macar cevaș nu putu [focul]. CD 1698, 40r; cf. CANTEMIR, HR. ◊ Fig. Cinstea a nu-i beteji ne silim. CANTEMIR, HR. B: Pentru aceea Dumnezeu le-au dat toate părechi firii noastre: doi ochi, doo urechi, doo mîini, doo picioare, ca, de se va beteji o parte, cu ceealaltă să avem mîngîiere întru trebuința noastră. MĂRGĂRITARE 1746. Etimologie: beteag + suf. -i. Vezi și beteag, betejeală, betejie, betejit, betejune, beteșig, nebetejit. Cf. bătogi. verb

BETEJIT adj. (Mold.) Vătămat. Ce sămnul grozav locul odănăoară betejit învață. CI, 174. ◊ (Substantival) Se dărmă sănătatea betejîțîlor. DOSOFTEI, VS, s.v. beteji. Etimologie: beteji. Vezi și beteag, betejeală, beteji, betejie, betejune, beteșig, nebelejit. adjectiv

betegì v. a (se) vătăma într’o parte a corpului.

betegésc v. tr. (d. beteag). Vatăm, schilodesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

betegí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. betegésc, imperf. 3 sg. betegeá; conj. prez. 3 să betegeáscă

betejí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. betejésc, imperf. 3 sg. betejeá; conj. prez. 3 sg. și pl. betejeáscă

betejesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp., -jit prt.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BETEJÍ vb. v. îmbolnăvi, mutila, schilodi.

beteji vb. v. ÎMBOLNĂVI. MUTILA. SCHILODI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

betejí, betejesc, (betejî), vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A rămâne infirm. 2. A se îmbolnăvi: „Mândra me s-o betejât / C-o spălat asară-un blid” (Memoria, 2001: 102). – Var. a lui betegi (< beteag „bolnav”).

betejít, -ă, betejiți, -te, adj. – (reg.) 1. Îmbolnăvit. 2. Infirm. 3. Rănit. – Din beteji.

betejí, betejesc, (betejî), vb. refl. – A se îmbolnăvi: „Mândra me s-o betejât / C-o spălat asară-un blid” (Memoria 2001: 102). – Din beteag „bolnav”.

Intrare: betegit
betegit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • betegit
  • betegitul
  • betegitu‑
  • betegi
  • betegita
plural
  • betegiți
  • betegiții
  • betegite
  • betegitele
genitiv-dativ singular
  • betegit
  • betegitului
  • betegite
  • betegitei
plural
  • betegiți
  • betegiților
  • betegite
  • betegitelor
vocativ singular
plural
betejit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • betejit
  • betejitul
  • betejitu‑
  • beteji
  • betejita
plural
  • betejiți
  • betejiții
  • betejite
  • betejitele
genitiv-dativ singular
  • betejit
  • betejitului
  • betejite
  • betejitei
plural
  • betejiți
  • betejiților
  • betejite
  • betejitelor
vocativ singular
plural
Intrare: betegi
verb (VT407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • betegi
  • betegire
  • betegit
  • betegitu‑
  • betegind
  • betegindu‑
singular plural
  • betegește
  • betegiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • betegesc
(să)
  • betegesc
  • betegeam
  • betegii
  • betegisem
a II-a (tu)
  • betegești
(să)
  • betegești
  • betegeai
  • betegiși
  • betegiseși
a III-a (el, ea)
  • betegește
(să)
  • betegească
  • betegea
  • betegi
  • betegise
plural I (noi)
  • betegim
(să)
  • betegim
  • betegeam
  • betegirăm
  • betegiserăm
  • betegisem
a II-a (voi)
  • betegiți
(să)
  • betegiți
  • betegeați
  • betegirăți
  • betegiserăți
  • betegiseți
a III-a (ei, ele)
  • betegesc
(să)
  • betegească
  • betegeau
  • betegi
  • betegiseră
verb (VT403)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • beteji
  • betejire
  • betejit
  • betejitu‑
  • betejind
  • betejindu‑
singular plural
  • betejește
  • betejiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • betejesc
(să)
  • betejesc
  • betejeam
  • betejii
  • betejisem
a II-a (tu)
  • betejești
(să)
  • betejești
  • betejeai
  • betejiși
  • betejiseși
a III-a (el, ea)
  • betejește
(să)
  • betejească
  • betejea
  • beteji
  • betejise
plural I (noi)
  • betejim
(să)
  • betejim
  • betejeam
  • betejirăm
  • betejiserăm
  • betejisem
a II-a (voi)
  • betejiți
(să)
  • betejiți
  • betejeați
  • betejirăți
  • betejiserăți
  • betejiseți
a III-a (ei, ele)
  • betejesc
(să)
  • betejească
  • betejeau
  • beteji
  • betejiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

betegit betejit

etimologie:

betegi beteji regional

etimologie:

  • beteag
    surse: DEX '09 DEX '98