beteșíg sn vz beteșug

BETEȘIG s. n. (Ban., Criș., Trans. SV) Boală. Întristat de beteșugul sau boala featei sale. SICRIUL DE AUR, apud TEW. Boalele ceale multe și beteșigurile și ustăneala le vindecă somnul. MOL. 1695, 94^r. Infirmitas. Betegsigul. Betegségh. LEX. MARS., 217. Invaletudo. Betegsigul. Betegségh. LEX. MARS., 220. Pre noi au pogorîtu toată amărăciunea … și totu beteșigul. MISC. SEC. XVII, 55^v; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; MOL. 1676², 112^r; VISKI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 9^r, 183^v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; OG, 391. Variante: beteșug (SICRIUL DE AUR, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 9^r; OG, 391). Etimologie: magh. betegség. Vezi și beteag, betejeală, beteji, betejie, betejit, betejune, nebetejit. Cf. betejeală (1). substantiv neutru

beteșug s.n. 1 (pop.) Infirmitate, invaliditate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. Răbdarea asta, cu anii, i-a devenit beteșug (CAM.). ♦ Fig. Defecțiune. Motorul mașinii are un beteșug. 2 (reg.) Boală. Beteșug de tuse. • pl. -uri. /<magh. betegség.

BETEȘUG s. n. v. beteșig. substantiv neutru

beteșíg, beteșiguri, (beteșâg, beteșug), s.n. – (reg.; med.) 1. Boală: „Adă-mi vin din fogodău, / M-o luat beteșug greu” (Bilțiu, 2006: 107). 2. Epilepsie; baiu cel mare. 3. Infirmitate. – Din magh. betegség „boală” (MDA).

beteșíg, -uri, (beteșâg, beteșug), s.n. – (med.) 1. Boală. 2. Epilepsie; baiu cel mare. 3. Infirmitate. – Din magh. betegség „boală” (MDA).