2 intrări

4 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bejănări v vz băjenări

BEJENĂRI vb. (Mold.) A pribegi, a fugi din fața năvălirilor dușmane. Tătarii au mas … prin casele cele pustii, fiind oamenii bejenăriți prin mănăstiri. PSEUDO-AMIRAS, s. v. băjenărit. Etimologie: bejenar + suf. -i. Vezi și bejenar, bejeni, bejenie, bejenire, bejenit. Cf. bejeni. verb

bejenărì v. a lua fuga, a emigra: au bejenărit toți Românii de spaimă OD.

bejenărésc (est) și bă- (vest.) v. intr. (d. bejenar). Mă aflu în bejenie. Vechĭ și refl.

Intrare: bejenărire
bejenărire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bejenărire
  • bejenărirea
plural
  • bejenăriri
  • bejenăririle
genitiv-dativ singular
  • bejenăriri
  • bejenăririi
plural
  • bejenăriri
  • bejenăririlor
vocativ singular
plural
Intrare: bejenări
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bejenări
  • bejenărire
  • bejenărit
  • bejenăritu‑
  • bejenărind
  • bejenărindu‑
singular plural
  • bejenărește
  • bejenăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bejenăresc
(să)
  • bejenăresc
  • bejenăream
  • bejenării
  • bejenărisem
a II-a (tu)
  • bejenărești
(să)
  • bejenărești
  • bejenăreai
  • bejenăriși
  • bejenăriseși
a III-a (el, ea)
  • bejenărește
(să)
  • bejenărească
  • bejenărea
  • bejenări
  • bejenărise
plural I (noi)
  • bejenărim
(să)
  • bejenărim
  • bejenăream
  • bejenărirăm
  • bejenăriserăm
  • bejenărisem
a II-a (voi)
  • bejenăriți
(să)
  • bejenăriți
  • bejenăreați
  • bejenărirăți
  • bejenăriserăți
  • bejenăriseți
a III-a (ei, ele)
  • bejenăresc
(să)
  • bejenărească
  • bejenăreau
  • bejenări
  • bejenăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)