2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

beatifica vt [At: DA / P: be-a- / Pzi: beatific / E: lat beatificare cf fr beatifier] (La catolici) A trece o persoană defunctă în categoria fericiților bisericii, aflați pe o treaptă inferioară sfinților.

BEATIFICÁ, beatífic, vb. I. Tranz. (La catolici) A trece o persoană decedată în categoria fericiților bisericii, aflați pe o treaptă inferioară sfinților. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatificare. Cf. fr. béatifier.

BEATIFICÁ, beatífic, vb. I. Tranz. (La catolici) A trece o persoană în categoria fericiților bisericii, aflați pe o treaptă inferioară sfinților. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatificare. Cf. fr. béatifier.

BEATIFICÁ, beatífic, vb. I. Tranz. (În biserica romano-catolică) A trece o persoană decedată, care a dus o viață evlavioasă, pe prima treaptă a sfințeniei. [Pr.: be-a-] – Fr. béatifier (lat. lit. beatificare).

BEATIFICÁ vb. I. tr. (În biserica catolică) A trece pe cineva, după moarte, în rândul sfinților. [Pron. be-a-, p. i. beatífic. / < lat. beatificare, cf. fr. béatifier].

BEATIFICÁ vb. tr. a trece pe cineva, după moarte, în rândul sfinților. (< lat. beatificare, fr. béatifier)

A BEATIFICÁ beatífic tranz. (persoane decedate) A trece în rândul „fericiților” bisericii catolice (pentru că a respectat cu sfințenie canoanele bisericii în timpul vieții). [Sil. be-a-] /<lat. beatificare

BEATÍFIC, -Ă adj. care beatifică. ◊ (s. m. f.) cel care trăiește o bucurie spirituală. (< fr. béatifique)

*beatífic, -ă adj. (lat. beatificus). Care te face fericit.

*beatífic a (ea 2 silabe) v. tr. (lat. beatifico, -ficáre). Pun în număru sfinților, canonizez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

beatificá (a ~) (be-a-) vb., ind. prez. 3 beatífică

beatificá vb. (sil. be-a-), ind. prez. 1 sg. beatífic, 3 sg. și pl. beatífică

Intrare: beatifica
  • silabație: be-a-
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • beatifica
  • beatificare
  • beatificat
  • beatificatu‑
  • beatificând
  • beatificându‑
singular plural
  • beatifică
  • beatificați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • beatific
(să)
  • beatific
  • beatificam
  • beatificai
  • beatificasem
a II-a (tu)
  • beatifici
(să)
  • beatifici
  • beatificai
  • beatificași
  • beatificaseși
a III-a (el, ea)
  • beatifică
(să)
  • beatifice
  • beatifica
  • beatifică
  • beatificase
plural I (noi)
  • beatificăm
(să)
  • beatificăm
  • beatificam
  • beatificarăm
  • beatificaserăm
  • beatificasem
a II-a (voi)
  • beatificați
(să)
  • beatificați
  • beatificați
  • beatificarăți
  • beatificaserăți
  • beatificaseți
a III-a (ei, ele)
  • beatifică
(să)
  • beatifice
  • beatificau
  • beatifica
  • beatificaseră
Intrare: beatific
beatific adjectiv
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beatific
  • beatificul
  • beatificu‑
  • beatifică
  • beatifica
plural
  • beatifici
  • beatificii
  • beatifice
  • beatificele
genitiv-dativ singular
  • beatific
  • beatificului
  • beatifice
  • beatificei
plural
  • beatifici
  • beatificilor
  • beatifice
  • beatificelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

beatifica

  • 1. (La catolici) A trece o persoană decedată în categoria fericiților bisericii, aflați pe o treaptă inferioară sfinților.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: