BATÎR adv. și conj. 1. Conj. (Criș., Trans. SV, Trans. N) Deși, cu toate că, măcar că. Și încă totuși ține direptatea și credința sa, batîr am lăsat eu pre el dosadă și ispită. C 1692, 523^r. Lacrima batîr mă unse, Pin inimă cît mă punse. CÎNTECE, 2^v. Batăr dracu razime-și, Cu noi gardu îngrădească-și, Eu nici pic nu-mi bănuiesc, Numai să beau pînă trăiesc. OG, 387; cf. MOL. 1695, 90^r. 2. Adv. (Ban., Criș., Trans. SV, Trans. N) Măcar, barem, cel puțin, chiar. Betĕr. Sanè. AC, 330. Mi-o fost asta-nvățătură Însemnat cu crestătură, Batîr plăcem la făptură. CÎNTECE, 1^v; cf. VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. ◊ Adv. comp. Batîr cît = oricît. Piatra ce să cheamă adamant batîr cît o are zdrobi cu fierul, tot nu să zdrobeaște. C 1729, 88^r. ◊ Loc. conj. Batîr că = deși, cu toate că, măcar că. Batîr că oaminii cei buni au fapte bune și credință bună, încă lasă Dumnăzău ceva zbiciu pre ei. C 1692, 520^r. Batîr că sînt supărată Și ghie lume lepădată, În ispită re băgată, Caută să răbd că-s certată. CÎNTECE, 2^r; cf. N TEST. (1648); MOL. 1695, 37^v; CÎNTECE, 2^v. Batîr … să = chiar dacă. Batîr ceastă lume s-ară fi toată draci …, dereptu însă să nu ne teamem. MISC. SEC. XVII, 109^v. Etimologie: magh. bátor. Cf. acar. adverb conjuncție